Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dreapta vs stanga in Romania

Publicat in Jurnalul, miercuri 25 aprilie 2007 ·

Incordarea procesului politic in Romania ilustrează şi incapacitatea stangii şi dreptei de a dialoga; am in vedere un accent pe idei, programe de politică publică, privirea spre viitor. "Fractura" nu este recentă. După 1989, stanga a fost catalogată, aproape in bloc, ca fiind criptocomunistă - ca şi cum partidele de dreapta nu ar fi avut foşti membri ai PCR. In acelaşi timp, militanţi de stanga au văzut in gandirea de dreapta una de import, nepotrivită situaţiei autohtone. Lucrurile au avansat greu; mă refer la clarificare doctrinară şi acceptare mutuală. Ultimii doi ani sunt, in opinia mea, o involuţie.

Cu ani in urmă, Gaspar Miklos Tamas a făcut o observaţie intr-un eseu publicat in Dilema: că mulţi intelectuali romani par să nu inţeleagă că stanga face parte din democraţie. Unele reacţii, la observaţia lui Tamaş, au fost virulente, potrivit intoleranţei, logicii binare (alb vs negru, fără nuanţe), oportunismului care domină, din păcate, mult din spaţiul public al dezbaterilor la noi - in opinia mea, această atitudine fiind numai parţial explicabilă prin stalinismul tarziu romanesc şi mai degrabă o expresie a imaturităţii vieţii publice, a democraţiei noastre. Cand Adam Michnik ajunge să denunţe intr-un articol publicat in presa internaţională extremismele guvernării de dreapta din Polonia se cuvine să luăm seama ("Waiting for freedom, messing it up", IHT, 26 martie, 2007). Iar Michnik nu este o voce singulară.

Tanărul jurnalist Dragoş Bucurenci a fost tratat de varfuri ale intelectualităţii romaneşti cu asprime, pentru că imbrăţişează idei de stanga, că simpatizează cu gandirea lui Marx. Poţi să nu fii de acord cu Bucurenci şi alţii ca el, care sunt de stanga (sau prea de stanga), dar nici nu este firesc să-i pui la zid. In democraţiile liberale stanga, in varietatea ei, este foarte prezentă. Marx este studiat in mari universităţi, fiind considerat u

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°