Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil în vârstă de 4 ani din SUA şi-a împuşcat în cap prietenul de joacă

Publicat in Mediafax, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Un copil american în vârstă de 4 ani l-a rănit grav pe prietenul său de joacă în vârstă de 6 ani, împuşcându-l în cap, într-un mic oraş din New Jersey (nord-est), la două zile după un incident armat mortal în care a fost implicat alt copil de 4 ani în Tennessee (sud).

Drama din New Jersey a avut loc luni seară în micul oraş Tom Rivers, la o sută de kilometri sud de New York. Copilul în vârstă de 4 ani, care se juca afară cu micul său vecin, găsise arma încărcată în casă, conform autorităţilor.

"Acesta a intrat în casă, a luat arma, o puşcă calibrul 22, a ieşit (...) şi a tras, lovind în plin capul băieţelului de 6 ani", a explicat şeful poliţiei locale Michael Mastronardy, în cadrul unei conferinţe de presă.

Micuţa victimă se afla "la aproximativ 14 metri" de trăgător, a adăugat el. "Se află într-o stare gravă".

Părinţii băiatului în vârstă de 4 ani erau în curte, iar mama acestuia este cea care a chemat ambulanţa, după ce a auzit împuşcătura.

"Nicio decizie nu a fost luată" în ceea ce priveşte eventuale urmărir penale, a precizat procurorul Joseph Coronato în cadrul unei conferinţe de presă.

În cursul zilei precedente, un alt copil în vârstă de 4 ani a împuşcat-o mortal pe soţia şerifului adjunct din Lebanon, în Tennessee în timpul unui picnic în familie. Poliţistul îşi arăta colecţia de arme unui apropiat, conform poliţiei, când a venit copilul.

"A fost nevoie doar de câteva secunde pentru ca copilul să intre în cameră fără să fie observat, să ia arma şi să tragă", a explicat şeful poliţiei Robert Bryan pentru postul de televiziune local WTFV.

Victima sa, Josephine Fanning, în vârstă de 48 de ani, a murit pe loc.

Din nou, nicio decizie imediată nu a fost luată în ceea ce priveşte eventuale urmăriri penale.

Aceste două drame cu arme de foc intervin în timp ce preşedintele Barack Obama a promis din nou

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 28 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 48 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 56 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°