Ce faci, prietene? Mai esti acolo? Acolo unde am stiut intotdeauna ca esti. Sursa imagine: elle.ro
Prietene?
Lumea asta in care traim
seamana din ce in ce mai putin
cu lumea noastra.
Nu mai are nimic
din vremea copilariei,
din vremea adolescentei
si prieteniei noastre.
Prietene,
daca pot sa ma adresez
in acest mod
cat se poate de ironic,
prietenia nu prea mai inseamna nimic
astazi,
nu prea mai da nimeni
doi bani pe ea.
Stiu ca tu ai fost
intotdeauna acolo.
Ca n-ai plecat niciodata.
Ca am crescut impreuna,
ca am suferit impreuna
la primele iubiri
ale fiecaruia dintre noi,
ca am fost fericiti impreuna
la succesele amandurora,
ca am plans impreuna
la primele despartiri,
ca am furat impreuna
pentru prima data cirese,
ca am furat impreuna
ultimele gutui.
Si, mai ales,
am fost impreuna
cand unul a avut nevoie
de celalalt.
Si am facut asta
in ciuda parintilor,
care ar fi vrut alt prieten
si alti prieteni
pentru fiecare dintre noi,
pentru copiii lor.
Poate ca, pana la urma,
incet-incet s-au impacat cu gandul,
cand au vazut ca au trecut zece,
douazeci sau treizeci de ani
si noi am ramas tot prieteni.
Sau poate ca nu.
Oricum, ce mai conteaza.
Noi am ramas prieteni.
Viata a consemnat asta
cu varf si indesat.
Si tot ea, necrutatoare
si, uneori, neprietenoasa,
a observat ca nu mai avem timp
sa ne vedem ca inainte.
In fiecare zi.
Sau de cate ori simteam asta.
Astazi nu ne mai vedem
decat rar.
Nici de vorbit
nu prea mai avem timp.
Cand si cand
ne ma
