Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prădători urbani: trimişi în închisoare după ce au spart apartamente în plină zi

Publicat in Adevarul, duminică 11 august 2013 ·

Vecinii unui devean au sunat la 112 după ce au fost martorii unei spargeri petrecute în plină zi, într-un apartament situat într-o zonă centrală a municipiului Deva.

Doi tineri au fost opriţi de poliţişti după ce au dat mai multe spargeri. Unul dintre ei, în vârstă de 32 de ani, din Bucureşti, a fost prins la ieşirea din scara unui bloc de locuinţe din Deva. A încercat să fugă de poliţişti, însă a fost capturat.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspectul a pătruns prin ruperea butucului de la yală în interiorul unui apartament, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Autorul spargerii a acţionat cu complicitatea altui hoţ. Cei doi au mai comis astfel de infracţiuni, în Deva. „Au mai intrat prin efracţie într-un apartament situat pe bulevardul Decebal, din Deva, de unde au sustras un inel, o verighetă şi un lanţ din aur, în valoare totală de 3.000 de lei, fapta având acelaşi mod de operare”, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Hoţii căţărători

În Hunedoara, doi adolescenţi au fost prinşi la scurt timp după ce au intrat pe fereastra unui apartament situat la parterul unui bloc, pe Strada Eliberării. Au fost prinşi în flagrant, iar în urma anchetei procurorii i-au acuzat de comiterea altor patru spargeri şi tentative de spargeri. Tinerii, cu vârste de 16 ani şi 17 ani, intrau pe ferestrele locuinţelor situate la parterul blocurilor, dar şi în garaje, şi furau ce considerau a fi bunuri de valoare, pe care le puteau vinde rapid. Furturile din locuinţe au devenit un fenomen îngrijorător în Hunedoara, numărul lor fiind în creştere accentuată în ultimele luni.

Vă recomandăm şi:

FOTO VIDEO Cum a ajuns Hunedoara oraşul palatelor romilor bogaţi, construite fără control

FOTO Tragedii î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 54 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°