● Cătălin Dorian Florescu, Zaira, traducere de Mariana Bărbulescu, Editura Polirom, 2010.
Toate cele patru romane scrise pînă acum de Cătălin Dorian Florescu în limba germană au subiect românesc şi sînt construite în jurul temei călătoriei, a plecării şi a întoarcerii acasă. Romanul de debut Vremea minunilor (2001) era povestea (autobiografică) a unei familii de intelectuali din Timişoara anilor ’70, nevoiţi să plece din ţară pentru o operaţie mai dificilă a băiatului lor în vîrstă de 9 ani. Călătoria medicală se transforma, după multe peripeţii, într-o fugă din ţară, romanul deschizîndu-se cu intrarea în vamă şi încheindu-se cu trecerea frontierei.
Drumul scurt spre casă (2003) era un road novel în care tînărul avatar al băieţelului de odinioară se întoarce în Timişoara în primii ani după Revoluţie pentru a revedea locurile şi personajele copilăriei, întoarcerea lui fiind întîrziată şi marcată de trecerea frontierelor ţărilor din Est. Dacă Maseurul orb (2006) era povestea, inspirată din realitate, a unui maseur bănăţean orb trăind comunismul în mijlocul unei biblioteci fabuloase, Zaira (2008) se inspiră din viaţa unei păpuşărese din Timişoara anilor ’60, care fuge din ţară, în timpul Primăverii de la Praga, pentru a se întoarce acasă abia la sfîrşitul anilor ’90. Odiseea Zairei are trei părţi. Prima este naşterea Zairei, în perioada dintre războaie, în gara Strehaia, satul unde bunicul micuţei a întemeiat o mare moşie. Fata va fi crescută de unchiul Zizi şi de mătuşa Sofia, întrucît mama pleacă după naştere la Bucureşti pentru a fi mai aproape de soţul ofiţer şi, după cum vom afla, de amant. Narat la persoana întîi (pe un ton cam apodictic uneori) de o Zaira ajunsă la maturitate, cartea este, la nivel simbolic, romanul absenţei mamei şi a persistenţei amintirii unchiului Zizi în relaţiile ulterioare ale Zairei cu bărbaţii. Copilăria pe moşie, pe de o
