Un nou scandal a izbucnit la Moscova zilele trecute, după ce o fostă balerină a Teatrului Balşoi a declarat că actualul director general Anatoly Iksanov "a transformat instituţia într-un bordel uriaş”, relatează Daily Mail.
Anastasia Volochkova, concediată în anul 2003 pe motiv că ar fi fost „prea grasă”, a mărturisit recent că mai multe artiste ar fi fost ameninţate că îşi vor pierde slujba dacă nu acceptă să întreţină relaţii intime cu diverşi milionari ruşi.
„În urmă cu zece ani, când dansam pe scena acestui teatru, am primit în repetate rânduri propunerea de a mă culca cu diverşi oligarhi”, a povestit balerina în vârstă de 37 de ani.
„Fetele erau forţate să meargă la cine grandioase şi erau avertizate că după aceea ar fi trebuit să facă sex. Când întrebau <
Anatoly Iksanov a negat însă toate acuzaţiile aduse, arătând că declaraţiile balerinei nu sunt decât o „mizerie”.
Toate aceste informaţii cresc tensiunile deja existente la Teatrul Balşoi, tensiuni ieşite la lumină după ce, în ianuarie, balerinul Serghei Filin, directorul artistic al instituţiei, a fost atacat cu acid. Acesta a suferit arsuri de gradul al treilea în zona feţei şi a ochilor şi a avut nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale.
La începutul lunii martie, poliţia din Moscova i-a arestat pe presupusul organizator al atacului, Pavel Dmitrichenko, pe autorul agresiunii, Iuri Zaruţki, şi pe şoferul Andrei Lipatov.
Deşi anchetatorii ruşi nu au dezvăluit motivele din spatele incidentului, presa din Rusia a scris că agresiunea ar fi fost comisă pentru o femeie, balerina Angelina Voronţova, partenera de viaţă a lui Pavel Dmitrichenko. Serghei Filin i-ar