GIANINA CORONDAN: "Fusei la Geneva. A, nu mă întrebaţi nimic, vă rog. Păi, ce să zic eu de Geneva? Că n-am văzut-o. Nu m-am dus să vizitez. Sigur, n-am tras obloanele de-a binelea, am mai aruncat şi eu un ochi pe fereastră, dar tot semne de circulaţie, tot treceri de pietoni, tot ambuteiaje. Nu am văzut decât lucruri legate de trafic, normal, eu sunt un robot când e vorba de treabă, aia e."
Am fost în calitate de ziarist, invitat de Dacia, pentru a vedea marea dezvelire. Aveau o zonă întreagă la Salonul Auto, învelită bine cu o bucată mare de mătase albă. Manevra asta - dacă mă întrebaţi pe mine - a născut o foarte mare curiozitate. Toţi ochii flămânzi căutau să înşface măcar un capăt din comoara ascunsă. Şi nimic. Te plimbai printre maşini cu mărci, culori, puteri fel de fel, dotări, ranforsări, ajungeai şi în perimetrul acela misterios, acoperit grijuliu până în gât, ca un bebeluş ferit de curent de părinţii prea ocrotitori. Hm... Ce se ascunde acolo? Ce să fie dedesubt?
Te mai învârteai, mai o cafea, mai o reprezentaţie cu butoaie, mai o limonadă, pac, reveneai ca atras de un magnet în zona înfăşată, doar-doar descoperi nişte minunăţii, ca de Crăciun, ca de ziua ta, ca de Paşte, stăteai cu sufletul la gură şi tot făceai pronosticuri. Poate e un oraş vechi, descoperit de arheologi! O fi recolta de grâu, acoperită pentru a fi ferită de ger! Ba sunt vreo două sute de alte brăţări dacice, găsite alaltăieri! Lumea îşi dădea cu părerea. Rumoarea creştea. Deodată s-a anunţat ora unu pentru descoperirea comorii. Hm... Cum să faci să vezi înaintea celorlalţi? Doar n-o să stai în tensiune atât timp. O idee vehiculată a fost să te pui bine cu oamenii din echipa Dacia. Cu Ioana, de exemplu. Au înconjurat- o, au complimentat-o de nu mai ştia fata care-s laude spontane şi care interesate. Nu le-a mers. A zis „mulţumesc“ şi şi-a văzut de telefoane, care s
