Preşedintele AIBA, Wu Ching-Kuo, a trimis o scrisoare către FR Box în care a apreciat proiectele de repunere în circuitul internaţional a "Centurii de Aur" şi iniţiativa de a organiza în România Campionatul Mondial feminin de tineret şi junioare.
"Sunt fericit să aflu de numeroasele proiecte la care lucraţi. Aveţi motivaţia corectă şi energia necesară pentru un nou suflu în federaţie şi să contribuiţi la dezvoltarea acestui sport în ţara dumneavoastră. Aştept cu nerăbdare o întâlnire cu dumneavoastră, cu prima ocazie şi vă urez succes în activitate", a spus Wu Ching-Kuo.
Preşedintele FR Box, Leonard Doroftei, împreună cu vicepreşedintele Vasile Câtea şi secretarul general Viorel Sima, au avut o întâlnire la COSR cu preşedintele Octavian Morariu şi secretarul general Ioan Dobrescu. Principala temă discutată a fost legată de organizarea în ţara noastră a Campionatul Mondial feminin de tineret şi junioare, COSR urmând să susţină, oficial, acest proiect al Federaţiei Române de Box. Până pe 29 martie, federaţia va depune la AIBA dosarul de organizare al turneului, care va avea loc, conform propunerii federaţiei, în noiembrie, la Ploieşti.
Mediafax
Preşedintele AIBA, Wu Ching-Kuo, a trimis o scrisoare către FR Box în care a apreciat proiectele de repunere în circuitul internaţional a "Centurii de Aur" şi iniţiativa de a organiza în România Campionatul Mondial feminin de tineret şi junioare.
"Sunt fericit să aflu de numeroasele proiecte la care lucraţi. Aveţi motivaţia corectă şi energia necesară pentru un nou suflu în federaţie şi să contribuiţi la dezvoltarea acestui sport în ţara dumneavoastră. Aştept cu nerăbdare o întâlnire cu dumneavoastră, cu prima ocazie şi vă urez succes în activitate", a spus Wu Ching-Kuo.
Preşedintele FR Box, Leonard Doroftei, împreună cu vicepreşedintele Vasile Câtea şi secretarul general Viorel Sima, au