Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai fericită zi din viaţa unui copil

Publicat in Adevarul, luni 6 iunie 2011 ·

75 de copii de la centrele de zi şi de noapte din sectorul 4 al Capitalei au mers în vizită la o fabrică de ciocolată. Cei mici au aflat detalii foarte tehnice despre cum ia naştere desertul lor preferat: de la rafinare şi procesare până la ambalare.

Primul grup de vizitatori a ieşit deja din fabrica de ciocolată Primola cu pupilele mărite. Sunt copii de la centrul de noapte, copii ai străzii, foarte mici, recuperaţi de cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Sector 4. „Ne-am gândit la ei special, pentru că lor li se întâmplă foarte rar să vadă lucruri frumoase", spune Corina Radu, însoţitoarea de la DGASPC.

Al doilea grup se pregăteşte. Sunt copiii de la centrul de zi „Casa Speranţei". Spre deosebire de cei de la centrul de noapte, aceştia au părinţi, însă sunt foarte săraci. La centru primesc o masă caldă şi ajutor la lecţii. Ieşirile ca aceasta sunt motiv de mare bucurie. Dar mai mult decât a le face o bucurie, scopul lor e de a-i educa, a-i forma şi a-i integra în societate. „Tot timpul facem acţiuni de integrare, în funcţie de cum găsim sprijin", explică Radu. „I-am dus şi la o fabrică de pâine. Avem programe cu care lucrăm şi care ne ajută să-i socializăm."

Soldăţei la poarta Raiului

Copiii s-au aşezat în formaţie, doi câte doi, ca nişte soldăţei, şi aşteaptă cuminţi ca „doamna" să le spună că pot intra în fabrică. Doamna e Delia Căprău, directorul de calitate al fabricii şi ghidul lor în următoarea jumătate de oră. Pe uşă, cu litere înflorate, stă scris un îndemn: „Lăsaţi orice oprelişte voi cei ce intraţi aici." Puştii aşteaptă să vadă Raiul dincolo de uşă.

Aşadar, deloc temători, copiii îşi lasă gecile la intrare. Dar, surpriză, nici după ce au trecut pragul nu se află încă în fabrică, ci abia într-o anticameră unde-i aşteaptă un alt mesaj: „Unde se naşte ciocolata e un fel de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 10 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 22 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°