Mare risipitor, Nichita Stănescu a cheltuit în timpul vieţii o mică avere la întâlnirile cu prietenii, stropite din belşug cu alcool, sau pe obiecte de artă, de multe ori falsuri pe care le cumpăra din „delicateţe“ pentru amicii săi

În ciuda unei percepţii, aproape universale, că poeţii sunt săraci, Nichita Stănescu a fost, cel puţin din acest punct de vedere, un răsfăţat al sorţii şi al timpurilor în care a trăit. Adulat din timpul vieţii şi perceput ca o mare valoare naţională, Nichita Stănescu a fost o „vedetă“ a perioadei şi a fost răsplătit financiar pe măsură.

Cărţile publicate în timpul vieţii aveau tiraje de neconceput astăzi şi se epuizau în mâinile cititorilor care făceau cozi la librării pentru a pune mâna pe un volum de poezii, astfel că şi drepturile de autor erau plătite substanţial.

Prozatorul Ştefan Agopian, unul dintre apropiaţii lui Nichita, a estimat că poetul cheltuia în jur de 10.000 de lei pe lună, o sumă uriaşă, în condiţiile în care un salariu obişnuit era în jur de 1.000 de lei. De asemenea,cifrele făcute publice recent de televiunea de stat şi radioul public, arată că, în ultimul an al vieţii, în 1983, Nichita Stănescu a obţinut din colaborările cu cele două instituţii 50.000 de lei, un salariu mediu fiind de 2.600 de lei pe lună.

Banii câştigaţi se topeau, însă, la întâlnirile prelungite din garsoniera poetului cu prietenii şi admiratorii, întâlniri stropite din belşug cu alcool. Lui Nichita nu îi plăceau berea şi vinul, astfel că plătea şi 2.500 de lei în câteva zile pe votcă şi pălincă.

Într-o perioadă, pasionat de monede vechi, ceasuri şi tot felul de obiecte vechi, Nichita cheltuia sume uriaşe pe tot felul de statuete şi „antichităţi“. De multe ori, cunoştinţele îi vindeau falsuri, pe care le plătea fără să clipească, chiar dacă ştia că este păcălit, iar Ştefan Agopian pune această atitudine pe seama unei „