Producţia de pompe va fi reluată, în scurt timp, la compania Aversa, a declarat, ieri, Michael Topolinski, preşedintele Grupului Benevo, consorţiul care a cumpărat societatea bucureşteană producătoare de pompe, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut ieri, la sediul ministerului, o întâlnire cu reprezentanţii lichidatorului judiciar al Aversa, consorţiul format din RVA Insolvency şi Activ Lichidator, precum şi cu Michael Topolinski, preşedintele Grupului Benevo, din partea consorţiului care a cumpărat societatea bucureşteană producătoare de pompe.
Michael Topolinski a declarat, în cadrul întâlnirii, că vor fi respectate integral obligaţiile asumate prin contract, referitoare la menţinerea numărului actual de peste 200 de salariaţi ai Aversa şi continuarea producţiei de pompe, care va fi reluată în scurt timp. Potrivit preşedintelui grupului Benevo, vor fi efectuate reparaţiile necesare la pompele deja produse de către Aversa. Michael Topolinski a menţionat că a discutat şi cu reprezentanţii sindicatelor şi că a primit acceptul acestora pentru continuarea activităţii la Aversa.
Michael Topolinski a avut, ulterior, o întâlnire cu secretarul de stat din Ministerul Economiei, Adrian Ciocănea, pe tema privatizării S.C. Aversa S.A.
Grupul Benevo a preluat prin subsidiara S.C. Blue Diamond Estate S.R.L., alături de S.C. Autoplast Engineering S.R.L., activele S.C. Aversa SA., în cadrul unei licitaţii, preţul minim de adjudecare fiind de 17.300.000 euro.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Econonomiei, Varujan Vosganian, a anunţat privatizarea S.C. Aversa S.A.
"La începutul acestui an, vă amintiţi, am declarat că mă opun unei soluţii care să ducă la lichidarea acestei companii şi transformarea ei în fier vechi şi am solicitat o soluţie care să permită