Filmul „Amintiri din Epoca de Aur“, produs de Cristian Mungiu, are toate şansele să scoată din case o generaţie care n-a mai intrat de-o veşnicie într-o sală de cinema.La premiera de la Cluj a producţiei „Amintiri din Epoca de Aur“, din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, s-a râs în hohote. Judecând după reacţia publicului din sala arhiplină de la TIFF, unde omnibusul realizat după şase scenarii de Cristian Mungiu a fost proiectat în premieră în România imediat după succesul său la Cannes, „Amintiri din Epoca de Aur“ va urca până pe cele mai înalte culmi ale box office-ului românesc.
În ceea ce mă priveşte, la trei zile după premieră, încă nu ştiu ce să fac din el. Am, cum se spune, emoţii amestecate. Asta vine şi din faptul că e foarte greu să judeci un amalgam de scurtmetraje (uneori chiar mediumetraje) ca un întreg, mai ales că au fost realizate de mai mulţi autori, cu sensibilităţi strident diferite.
De-a râsu’-plânsu’
Cele mai unitare episoade aparţin aceluiaşi regizor – Mungiu – şi tocmai ele par că nu se integrează cu res-tul. Poate şi pentru că începutul, regizat cu virtuozitate de Ioana Uricaru, promite o comedie alertă, spumoasă, cu gaguri multe, dialoguri colorate şi umor absurd, ce aminteşte când de Kusturica, când de şcoala cehă, iar segmentele lui Mungiu sunt lungi, meditative, îşi iau timp, sunt extrem de lucrate şi au mai puţin umor.
Filmuleţele lui Höfer şi ale lui Mărculescu, deşi au două-trei momente delirante şi câteva replici spumoase, sunt mai mult nişte bancuri. După capodopera sumbră „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, Mungiu a făcut o alegere inspirată când a hotărât să mai disipeze din presiunea aşteptărilor cu o peliculă populară în vena lui „Occident“. A vrut „să recupereze umorul de care am avut atunci nevoie ca să supravieţuim“.
Cu alte cuvinte, e ma
