Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turism de top în Centrul Istoric al Capitalei

Publicat in Jurnalul, duminică 24 iunie 2012 ·

Foto: Karina Knapek / Intact Images Vechile străzi din Bucureşti sunt cea mai atractivă destinaţie turistică din România. Pentru reabilitarea zonei, Primăria Capitalei a cheltuit peste 21,3 milioane lei fără TVA

Litoralul românesc, Valea Prahovei, Maramureş, Valea Oltului, Delta Dunării. Nici una dintre aceste locaţii nu au reuşit să devină un magnet pentru turişti, deşi oricare din aceste locuri ar fi avut mare potenţial. În schimb, centrul Istoric al Capitalei a devenit un model de succes în turismul românesc şi cea mai atractivă destinaţie turistică din România, consideră Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS).

"Competiţia este aici serioasă din cauza concentraţiei nemaivăzute de cafenele, cluburi şi restaurante, iar acest lucru face ca toţi actorii implicaţi să se bată în oferte, să stea efectiv la dispoziţia clienţilor şi să fie numai un zâmbet pentru a le capta bunăvoinţa turiştilor", a declarat Dan Matei Agathon, într-un comunicat de presă transmis redacţiei. Acesta a mai precizat că o altă schimbare de atitudine care a dus la înflorirea turismului în Centrul Istoric al Capitalei a fost menţinerea deschisă a locaţiilor atât cât vor clienţii. "De unde până anii trecuţi Capitala se închidea la ora 23, cu mici excepţii, acum circuitul turistic din Centrul Istoric este aproape neîntrerupt, iar Bucureştiul are, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, o adevărată viaţă de noapte şi turism de distracţie pentru toate gusturile", a mai opinat Agathon. Acesta a mai adăugat că un alt "secret" al scucesului este acela că în Centrul Istoric se mănâncă aproape peste tot şi se mănâncă bine.

Proiectul de reabilitare a Centrului Istoric a fost demarat în noiembrie 2003, când a fost semnat acordul de împrumut între Primăria Capitalei şi BERD pentru un program multisector care avea trei componente. Suma es

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 32 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°