Corespondenţa dintre dictatorul român şi cel libian, prezentată în premieră de EVZ, vorbeşte printre rânduri despre obsesiile celor doi lideri. Sursa: FOTOTECA ONLINE A COMUNISMULUI ROMÂNESCSursa: FOTOTECA ONLINE A COMUNISMULUI ROMÂNESC

1 /.

În decembrie 1973, Orientul Mijlociu fierbea: cu două luni în urmă, Siria şi Egiptul atacaseră Israelul, iar forţele israeliene traversaseră Canalul Suez. În spatele celor două tabere se aflau, ca de obicei, Uniunea Sovietică şi SUA. Nebăgaţi în seamă, liderii de la Bucureşti şi de la Tripoli căutau să strângă rândurile şi să reacţioneze pe o singură voce.

Într-o scrisoare trimisă pe 12 decembrie 1973, Nicolae Ceauşescu îi propunea lui Muammar Gaddafi ca ţările lor să se implice în instaurarea unei "păci juste şi trainice" în Orientul Mijlociu. "Am fi bucuroşi ca în realizarea acestui obiectiv ţările noastre să conlucreze în mod util", scria liderul român. La acea vreme, România era singura ţară din blocul răsăritean care menţinea relaţii diplomatice cu Israelul, ca parte a "independenţei" faţă de Uniunea Sovietică.

Pe atunci tânărul Gaddafi răspundea pe un ton înverşunat. Era evident că cei doi lideri vedeau cu totul diferit des invocata pace. "Domnule Preşedinte, noi, arabii suntem popoarele care acordăm cea mai mare atenţie cauzei păcii mondiale şi suntem cei mai îndârjiţi apărători ai ei; dorind-o cu ardoare, respingem ideea ca popoarele arabe să fie singurele care să suporte preţul acestei păci. (...) Este exclus ca pacea mondială să fie menţinută prin încurajarea agresorilor sau prin continuarea ignorării drepturilor popoarelor. Trebuie respins acest argument la care recurg cei puternici pentru a impune popoarelor mici sau dominate soluţii nedrepte. (...) Este de datoria noastră să ne mobilizăm eforturile pentru apărarea păcii, pentru lichidarea imperialismului şi a subdezvoltăr