Medicamentele utilizate pentru inhibarea activităţii sistemului imunitar în cazul unui transplant sau al afecţiunilor autoimune pot avea efecte secundare dintre cele mai grave.

În categoria tratamentelor imunosupresoare intră mai multe tipuri de medicamente cu roluri şi cu indicaţii diverse. Ele sunt recomandate în special în cazul unui transplant, pentru a preveni „respingerea" ţesutului sau organului transplantat. Acest fenomen este aproape inevitabil, sistemul imunitar percepând grefa ca pe un corp străin. De altfel, în cazul transplantului de rinichi, de inimă, chiar şi de măduvă osoasă, persoana care l-a primit are nevoie de medicamente care suprimă acţiunea sistemului imunitar toată viaţa.

Tratează bolile autoimune

Există şi o categorie de afecţiuni care nu pot fi ţinute sub control decât prin inhibarea sistemului imunitar, fie stopând producţia de celule „atacante", fie oprind înmulţirea acestora în corp. Este cazul bolilor autoimune, dintre care cea mai frecvent întâlnită este poliartrita reumatoidă. În aceeaşi categorie intră şi scleroza multiplă (boală neurologică), lupusul eritematos sistemic (afecţiune caracterizată prin reacţii inflamatorii cu localizări multiple), boala Crohn (manifestată prin inflamaţia colonului) şi colita ulcerativă (boală inflamatorie a intestinelor). De asemenea, medicamente din clasa imunosupresoarelor sunt recomandate şi în cazul unor alergii sau al astmului alergic.

Cresc riscul de cancer

Studiile realizate de-a lungul timpului au arătat că imunosupresoarele, deşi indispensabile în tratamentul de „acceptare" a unui transplant şi de ţinere în frâu a bolilor autoimune, implică riscuri pe măsură. Unul dintre cele mai comune efecte secundare este predispoziţia la infecţii din cauza faptului că aceste medicamente compromit imunitatea generală. De asemenea, imunitatea scăzută îi face pe bolnavii trat