În copilărie, apropiaţii credeau că va deveni pictor, iar în tinereţe a profesat în cinematografie. A devenit apreciat pentru felul în care surprinde lumea de după obiectiv.

Moineşteanul a iubit pictura încă de când era la grădiniţă şi îşi aduce aminte cu nostalgie cum desena ore în şir în timp ce alţi copii erau afară la joacă.

„Educatoarea nu mă putea convinge deloc să mă joc alături de colegii mei. Eu rămâneam în clasă şi desenam. O moştenesc pe mama. Şi ea era foarte talentată. Mereu am visat că voi deveni pictor“, spune fotograful.

A învăţat pictură pe şantierele Patriarhiei

Recunoaşte că a avut foarte multă înţelegere din partea mamei, însă mai puţină îngăduinţă din partea tatălui. „Tata era ofiţer şi a încercat să-mi impună o educaţie strictă, însă eu eram la polul opus, iubeam libertatea. Ca dovadă, după liceu am plecat de acasă, încercând să intru la Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti“, a mai zis el. Nu a intrat din prima la facultate, motiv pentru care la scurt timp s-a înscris la cursurile de pictură ale Patriarhiei Române.

„Am lucrat pe şantier cu artiştii Aurelian Bucătaru şi Toma Lăscoiu. Cu primul dintre ei stăteam ore în şir de vorbă pentru că avea o experienţă vastă. După ceva timp am renunţat la aceste cursuri. Voiam să locuiesc aproape de cinematograf. Visam pe atunci să fac filme”, mai spune moineşteanul. Ajuns din nou acasă, preia sudioul de film al societăţii Petrom, dotat cu aparatură de filmat şi fotografiat de ultimă generaţie.

Fotograful Teatrului

Pentru a se perfecţiona, se înscrie şi la cursurile Cineclubului din Bacău. „La primul concurs la care am participat cu o producţie am luat premiul special al juriului. Mersesem la Festivalul Naţional al Filmului. Atunci, rectorul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti m-a convins că treb