Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul „Apa este viata!", la final

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

La începutul anului, şcolile din tot judeţul primeau provocarea unui nou proiect, menit să trezească interesul cât mai multor elevi. „Apa este viaţă!" a pornit de la iniţiativa Asociaţiei Dobrogene „Grigore Sălceanu", care, cu spriijinul SC RAJA SA şi al Inspectoratului Şcolar General, a realizat proiectul, pornind de la obiectivul generic al educării comunităţii locale, în special a copiilor, în spiritul conservării şi protecţiei resurselor de apă, a colaborării, spijinului reciproc şi a respectului faţă de resursele mediului înconjurător. Activităţile proiectului s-au desfăşurat pe durata semestrului II al anului şcolar, iar astăzi, la sediul SC RAJA SA a fost programată festivitatea de încheiere. Au răspuns invitaţiei celor de la Asociaţia Dobrogeană „Grigore Sălceanu" directorii unităţilor de învăţământ implicate, precum şi coordonatorii de proiecte. Toţi participanţii au fost menţionaţi, s-au premiat toate proiectele, urmând ca în timpul vacanţei de vară să se realizeze şi o broşură cu cele mai interesante proiecte realizate de elevi. Elevii din cele 22 de unităţi de învăţământ implicate în proiectul „Apa este viaţă!" au realizat prezentări ample legate de istoria epurării apei; rolul apei pentru menţinerea unui mediu sănătos; s-a monitorizat consumul de apă atât în şcoli, dar şi cel propriu, al fiecărui elev participant la proiect. Deosebit de interesante au fost lucrările de artă prezentate în cadrul proiectului, toate având drept temă comună apa, dar şi creaţiile elevilor, atât în poezie, cât şi în grafică ori pictură, toate având aceeaşi temă central. Mulţi dintre elevii implicaţi în proiect au efectuat, pe parcursul semestrului II, vizite la staţiile de epurare din judeţ, vizite care au drept scop documentarea pentru realizarea propriilor lor modele de staţii. Unii s-au folosit numai de materiale reciclabile în realizarea machetelor, alţii au apelat la tehn

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum 18 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 2 ore
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 2 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°