Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Un pensionar din comuna doljeană Perişor îşi face farfurie zburătoare

Publicat in Adevarul, duminică 10 iulie 2011 ·

Nicolae Stăncioiu a început să construiască inedita aeronavă, după prototipul lui Henri Coandă. „Aerodina lenticulară“ prinde contur în curtea unui doljean, din ţevi metalice şi folie de aluminiu. La toamnă, aparatul de zbor ar trebui să decoleze pentru prima dată.

Pensionarul Nicolae Stăncioiu (64 de ani), din Perişor, comuna în care a copilărit Henri Coandă, meştereşte câte patru ore pe zi la copia aeronavei proiectate de savantul român care a inventat şi avionul cu reacţie. „Domn’e, numai un om nebun s-ar putea gândi să facă aşa ceva“, îşi începe povestea bărbatul. Pasiunea pentru ştiinţă nu mai ţine minte când a căpătat- o. Rememorează însă cu multă plăcere prima vizită a lui Henri Coandă în Oltenia la care a asistat şi el. „Aveam 16 - 17 ani când a venit Coandă în Perişor, să vadă cum arăta fosta moşie a bunicului. Ne-a dus pe câmp, unde înălţa el zmeie. Poate că atunci am prins şi eu gustul pentru ştiinţă“, povesteşte Stăncioiu. A lucrat ca sculer-matriţer la fosta Întreprindere „7 Noiembrie“ din Craiova, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Informatică din Bănie.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE CU PROIECTUL OLTEANULUI

Sursa de inspiraţie: o singură fotografie

Pasionat de fizică, olteanul a obţinut rapid brevetul de inventator. Şi-a găsit apoi şi misiunea: aceea de a readuce în actualitate proiectele strălucite ale lui Henri Coandă. „De foarte mulţi ani fac cercetări pentru a construi primul avion cu reacţie din lume. Domn’e, eu vreau să-l fac aşa cum l-a proiectat Coandă iniţial: din lemn şi la aceleaşi dimensiuni. Din păcate, nu stau foarte bine cu sponsorizările“, îşi spune oful doljeanul. A abandonat, pentru moment, visul de a construi o copie fidelă avionului Coandă-1910, concentrându-şi eforturile într-o altă direcţie: lucrează la „aerodina lenticulară“, farfuria zburătoare proiectată de acelaşi savant român. „Din păcate,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum o ora
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°