Trăim într-o dictatură. Nu a lui Băsescu. Nu a guvernului. Nu a partidelor. Nici măcar a mogulilor. E altceva, nemaiauzit şi nemaivăzut. Nu are egal, cred, pe nicăieri şi e fără nume. E o dictatură pe care manualele de ştiinţe politice o ignoră, despre care filosofii au tăcut până acum. Nici măcar CSAT-ul nu s-a referit la ea, deşi avea toate motivele să o facă. E dictatura celor nouă care formează Curtea Constituţională. Ei sunt stăpânii noştri, ridicaţi acolo de turpitudinea partidelor şi de sfada politică interminabilă. Ca întotdeauna, dictatura s-a servit de discordiile democraţilor. Cei nouă pot distruge orice lege, fie că a intrat sau nu în vigoare, pot desfiinţa instituţii publice, după bunul lor plac, aşa cum au făcut, de facto, cu ANI şi CNSAS.

Şi, orice ar face, nu pot fi traşi la răspundere niciodată. Ei pot interveni în politica fiscală a guvernului, pot decide ce impozite se plătesc, care sporuri sunt acceptabile şi care nu. Dacă ţara nu-şi mai poate plăti datoriile, lor nu le pasă. Dacă piere, îi lasă rece. Bugetul ei îl fac. Politica economică ei o determină. Ce e drept sau nu ei hotărăsc. Care pensii se plătesc integral şi care vor fi reduse ei decid. Ale lor, în orice caz, nu vor fi reduse. Aşa au decretat, cu majoritate de 5 la 4. Împotriva bunului simţ, a moralei, a raţiunii, a justiţiei, cei nouă au decis că ei înşişi, judecătorii, sunt turnaţi dintr-o esenţă superioară celorlalţi cetăţeni. Ne-au dat peste mână şi ne-au cerut să consimţim la privilegiul lor, insultându-ne inteligenţa cu argumente groteşti şi pretinzând că reprezintă legea şi dreptatea. Şi nu pot fi traşi la răspundere niciodată.

Într-adevăr, cei nouă sunt deasupra oricărui control politic, parlamentar, civic, de orice fel. Ei nu dau socoteală pentru decizii pe care nu trebuie să le justifice nici înaintea parlamentului, nici înaintea opiniei publice. Parlamentul poa