Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La câteva minute după inaugurare, Serviciul SMURD a fost asaltat de solicitări

Publicat in Adevarul, duminică 5 februarie 2012 ·

La Serviciul Mobil pentru Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Gorj, inaugurat ieri în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, au fost înregistrate deja şase solicitări.

Serviciul SMURD a fost pus la dispoziţia gorjenilor aseară, la ora 16.00. După exact 24 de minute, rudele unui pacient de 37 de ani, din comuna Borăscu, au sunat la 112.

„S-a intervenit la ora 16.24, în comuna Borăscu, la un pacient în vărstă de 37 de ani, care prezenta ameţeli şi cefalee. Pacientul a fost preluat şi transportat la camera de gardă a Spitalului orăşenesc Turceni. Ulterior, la ora 17.21, în comuna Scoarţa, sat Budieni, a solicitat ajutor o pacientă care prezenta hipertensiune, având stare generală modificată. Pacienta a fost transportată la Secţia UPU a Spitalului Tg-Jiu de către o ambulanţă SAJ Gorj", a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

Tot aseară, la ora 19.40, la Târgu-Jiu s-a intervenit pentru transportul unei femei la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu-Jiu. Pacienta a avut nevoie de îngrijiri medicale. Apelurile pentru SMURD nu s-au oprit aici. „La ora 20.55, la Târgu-Jiu, pe strada Nicolae Titulescu, la solicitarea Serviciului de Ambulanţă Gorj, s-a intervenit pentru transportul unei persoane de sex feminin, supraponderale, de la domiciliu la ambulanţă. Ulterior, la ora 20.51, în oraşul Turceni, satul Murgeşti, o pacientă în vârstă de 75 ani, care acuza dureri de spate a fost preluată şi transportată la camera de gardă a Spitalului orăşenesc Turceni", a mai precizat Mihai Avramescu. Ultima solicitare a fost primită în această dimineaţă, la ora 05.30, în oraşul Turceni, unde un copil de nouă ani, cu febră, a fost preluat şi transportat la camera de gardă a spitalului din localitate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°