Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Apocalipsa grâului: seceta distruge culturile din satele doljene. Agricultorii spun că trec prin cel mai greu an

Publicat in Adevarul, luni 16 ianuarie 2012 ·

Agricultorii doljeni spun că nu s-au mai confruntat cu secetă ca acum şi estimează că producţia va fi redusă la jumătate faţă de alţi ani. Marii producători din Dolj susţin că pâinea s-ar putea scumpi în această toamnă cu 40% şi, în cazul în care seceta se accentuează, mărirea ar putea veni chiar mai devreme, în lunile de vară.

Agricultorii din localităţile doljene spun că an secetos ca acesta nu a fost nicicând şi că lipsa umidităţii a compromis serios culturile. În timp ce sătenii din comuna Cârcea se tem că abia vor mai scoate grâu cât să-şi asigure pâinea pentru restul anului, primarul estimează că producţia în 2012 va scădea la jumătate faţă de anii trecuţi.

Dă Click AICI pentru FOTOGALERIE:

Ilie Mârzan, din comuna Cârcea, are 66 de ani, patru copii şi două hectare de pământ cultivate cu grâu. Pe vremuri deţinea întinderi mari de teren, „acum nu mă mai ţin puterile să trag aşa de mult la muncă, că am mai îmbătrânit. Ăsta care e măcar să fie roditor”, mărturiseşte pensionarul, pe când ne conduce spre porţiunea de pământ arid. Este mâhnit că toamna aceasta a fost secetoasă ca niciodată, „ce blesteme or mai fi pe noi, nu ştiu. Cade apa şi zăpada pe munţi şi la noi nu, că sămânţa în loc să o punem în pământ moale am pus-o în uscătură. Firul de grâu trebuia să fie acum lung de zece centimetri dar abia de are un centimetru ”, ne vorbeşte agricultorul. A investit mai bine de o pensie în întreţinerea culturii şi ştie deja că banii sunt pierduţi. „Cam 1.000 de lei se bagă în lucrări pe un hectar: arat, semănat, fertilizare, îngrăşăminte. Înainte, dacă era să socot, mai ieşeau vreo 300 de lei în plus. Acum e pagubă, nu mai scot eu nici la jumate banii ce i-am băgat în pământ...”, crede bătrânul, după care smulge un fir de grâu din pămîntul uscat. „Anul trecut grâul era înfrăţit, dintr-un bob de grâu ieşeau zece fire, acum nu e decât bobul şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul - FOTO

News.ro acum 22 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 29 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 22 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 55 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 24 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°