Elvila, companie controlată de omul de afaceri Viorel Cataramă, a câştigat un proces cu IKEA Trading, reprezentanţa prin care gigantul suedez achiziţionează mobilă de la producători români, în urma căruia va primi aproximativ 1,8 mil. euro.
Dosarul a fost înregistrat în 2005, iar după trei ani, Tribunalul Bucureşti a decis ca IKEA Trading und Design (în prezent IKEA Supply AG Elveţia) să plătească 0,6 mil. euro drept despăgubiri şi încă 82.000 de lei (20.000 de euro) cheltuieli de judecată.
Ulterior, ambele firme au făcut recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că IKEA Trading să plătească şi 49.000 de euro reprezentând contravaloarea materiilor prime şi materiale nefolosite şi 1,1 mil. euro pentru câştigul nerealizat prin stoparea comenzilor.
Ce a declanşat procesul
Procesul a avut la bază un contract încheiat în 2001, conform căruia IKEA Trading urma să achiziţioneze marfă de o anumită valoare de la Elvila în următorii ani, potrivit datelor din dosar. În intervalul 2002-2004, comanda a fost inferioară celei din contract.
Contractat de ZF, Viorel Cataramă a confirmat existenţa acestui verdict, dar a precizat că "nu a discutat şi nu discută procesele decât în instanţă".
Reprezentanţii IKEA Trading nu au făcut niciun comentariu până la închiderea ediţiei pe marginea acestui subiect. Contactat de ZF, un avocat a explicat faptul că există puţine acţiuni prin care decizia Înaltei Curţi de Casaţie să fie răsturnată, fiind irevocabilă, iar un demers la forurile europene poate fi întreprins doar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
IKEA Trading este divizia prin care gigantul suedez cumpără mobilă de la producătorii români, iar potrivit datelor existente de-a lungul timpului, valoarea achiziţiilor este de aproximativ 100-200 mil. euro anual. Această sumă nu a fost confirmată niciodată de companie. @N