Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Şimonca: „În viaţa asta mai trebuie să şi dăruieşti, nu să te gândeşti numai la tine”

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iulie 2013 ·

Ceea ce avea să se întîmple în decembrie 1989 v-a schimbat complet parcursul profesional, după cum a schimbat societatea în care a face presă liberă timp de 23 de ani a devenit ceva firesc. Întrebarea este: în această nouă lume, cu atîtea opţiuni profesionale şi de carieră, ce rol a avut şi are pentru dvs. familia?

Ovidiu Şimonca: Nu sînt în postura să dau sfaturi, să spun cum e mai bine sau nu. Din acest punct de vedere, nu judec pe cei care sînt căsătoriţi, pe cei care au copii, pe cei care sînt singuri, pe cei care nu vor să aibă copii, pe cei divorţaţi. Nu ştii ce resorturi îi ţin împreună sau ce elemente îi fac să se despartă. De exemplu, am cunoscut un cuplu care nu putea să aibă copii. Au încercat toate tratamentele posibile, au consultat o puzderie de medici, au fost şi la preoţi, au căutat soluţii. La un moment dat, ea i-a spus: „asta e, dragul meu, soarta ne-a adus împreună, dar nu vom avea copii“. Şi au întrerupt toate tratamentele, toate chinurile, toată zbaterea. Şi, peste şase luni, ea a rămas însărcinată, iar astăzi copilul lor a crescut, e sănătos şi inteligent.

Nu fac parte din categoria celor care cred că dacă ai o familie trebuie să te împopoţonezi cu ea, să te consideri superior altora, eventual să aduci discuţia pe un teren ideologic, conservator, că uite, aşa e just, să ai o familie, eventual doi copii, să mergi duminica la biserică, să nu faci dragoste în posturile mari şi să votezi cu Băsescu că apără statul de drept, e „de dreapta“, şi dreapta e pro-familie şi susţine tradiţia familiei româneşti.

Aşa pusă problema, aceasta devine simplistă şi este o formă de excludere a celorlalţi. Pentru că viaţa e mult mai derutantă şi mai imprevizibilă decît sertăraşele ideologice. De ce să fie arătat cu degetul colegul meu de liceu, care locuieşte şi acum cu mama, care este bolnavă şi aproape oarbă, coleg ce se chinuie cu un salariu de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°