Ceea ce avea să se întîmple în decembrie 1989 v-a schimbat complet parcursul profesional, după cum a schimbat societatea în care a face presă liberă timp de 23 de ani a devenit ceva firesc. Întrebarea este: în această nouă lume, cu atîtea opţiuni profesionale şi de carieră, ce rol a avut şi are pentru dvs. familia?
Ovidiu Şimonca: Nu sînt în postura să dau sfaturi, să spun cum e mai bine sau nu. Din acest punct de vedere, nu judec pe cei care sînt căsătoriţi, pe cei care au copii, pe cei care sînt singuri, pe cei care nu vor să aibă copii, pe cei divorţaţi. Nu ştii ce resorturi îi ţin împreună sau ce elemente îi fac să se despartă. De exemplu, am cunoscut un cuplu care nu putea să aibă copii. Au încercat toate tratamentele posibile, au consultat o puzderie de medici, au fost şi la preoţi, au căutat soluţii. La un moment dat, ea i-a spus: „asta e, dragul meu, soarta ne-a adus împreună, dar nu vom avea copii“. Şi au întrerupt toate tratamentele, toate chinurile, toată zbaterea. Şi, peste şase luni, ea a rămas însărcinată, iar astăzi copilul lor a crescut, e sănătos şi inteligent.
Nu fac parte din categoria celor care cred că dacă ai o familie trebuie să te împopoţonezi cu ea, să te consideri superior altora, eventual să aduci discuţia pe un teren ideologic, conservator, că uite, aşa e just, să ai o familie, eventual doi copii, să mergi duminica la biserică, să nu faci dragoste în posturile mari şi să votezi cu Băsescu că apără statul de drept, e „de dreapta“, şi dreapta e pro-familie şi susţine tradiţia familiei româneşti.
Aşa pusă problema, aceasta devine simplistă şi este o formă de excludere a celorlalţi. Pentru că viaţa e mult mai derutantă şi mai imprevizibilă decît sertăraşele ideologice. De ce să fie arătat cu degetul colegul meu de liceu, care locuieşte şi acum cu mama, care este bolnavă şi aproape oarbă, coleg ce se chinuie cu un salariu de
