Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensiile militare. Ce mai spune premierul despre recalcularea lor

Publicat in Ziua Veche, luni 18 februarie 2013 ·

Trebuie găsită o altă soluţie legislativă în ceea ce priveşte calcularea pensiilor militare, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, el arătând că nu este vina celor cărora li s-a calculat în plus şi că, dacă cei de la stat au greşit, calculând în plus, atunci să plătească ei.

“Înţeleg că au fost nişte probleme, m-a informat ministrul Apărării, ministrul Muncii. Trebuie să vedem cum să facem în aşa fel încât pe de o parte să calculăm corect şi pe de altă parte să nu stârnim o nouă panică, adică oamenii să creadă că le scade cineva pensia. Nu cred că asta e ideea”, a spus Victor Ponta, transmite Mediafax. El a arătat că este vorba despre o situaţie delicată, pentru că s-au făcut erori în calcul.

“Pe de altă parte, nu poţi să vii să spui oamenilor că dacă s-au făcut erori în jos – sigur că poţi să le măreşti pensia – dar dacă s-au făcut erori în a calcula mai mult decât era, să începi să-i spui omului acum că de fapt îi tai din pensie… e foarte complicat”, a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă li se va tăia din pensie celor care au primit mai mult, premierul a precizat: “Părerea mea e că trebuie să găsim o altă soluţie legislativă. Nu e vina omului, e vina celor care au calculat din instituţiile statului şi să te duci să te întorci iar împotriva oamenilor mi se pare anormal. Şi mi se pare că, dacă a greşit statul, nu plăteşte omul. Dacă au greşit cei de la stat, plătesc cei de la stat”.

Citiţi şi Cum se vor recalcula pensiile militare

Trebuie găsită o altă soluţie legislativă în ceea ce priveşte calcularea pensiilor militare, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, el arătând că nu este vina celor cărora li s-a calculat în plus şi că, dacă cei de la stat au greşit, calculând în plus, atunci să plătească ei.

“Înţeleg că au fost nişte probleme, m-a informat ministrul Apărării, ministrul Muncii. Trebuie să vedem cum să facem în aşa fel

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 34 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°