S-a trecut, din nou, prea uşor pe lângă o tragedie care spune destul de mult despre ce este esenţial în viaţă şi în moarte.

Aceasta este cu adevărat o ştire: Mitchell Heisman, un eminent student la Harvard, s-a sinucis, la 35 de ani, lăsând în urmă o scrisoare de adio de 1.905 pagini, o carte, în fond.

Agenţiile de presă dau asigurări că scrisoarea conţine informaţii, deloc banale, despre viaţa sa şi atinge, într-o boltă care acoperă câteva secole de istorie, nuanţele subtile ale creştinismului, ale Holocaustului şi ale progresului social. Mitchell Heisman, evreu, licenţiat în psihologie, nihilist feroce şi ateu asumat, scrie despre iudaism, despre Dumnezeu, trece cu bine prin Socrate, prin Newton, prin Einstein, prin Jefferson şi prin Nietzsche pentru a sfârşi de propriul glonţ, ca şi Hemingway, doar că nu în inimă, ci în creier.

Mitchell Heismann citează inclusiv primul amendament al Constituţiei Statelor Unite ale Americii, ceea ce nu arată doar că la Harvard şi sinuciderile sunt teribil de complicate. În final sunt de găsit 19 pagini de note de subsol şi acest scurt comentariu: „O scrisoare de rămas bun nu va fi completă fără o bibliografie".

Mitchell Heisman a postat cele 1.905 pagini pe internet şi a cerut, ca o ultimă dorinţă, ca scrisoarea să fie păstrată mult după moartea lui, pentru ca oamenii să poată afla cum şi de ce. A expediat-o, prin poşta electronică, celor 400 de prieteni pe care a apucat să-i strângă în 35 de ani şi apoi s-a împuşcat în biserica din campusul Universităţii Harvard, în faţa a 20 de spectatori fără voie.

Mersault, bărbatul care nu plânge la înmormântarea mamei sale în „Străinul", poate cea mai bună carte a lui Albert Camus, îşi găseşte, după atâta timp, un altfel de corespondent în Lonni Heisman, mama studentului de la Harvard. Se povesteşte că a încasat vestea nu ca acel filosof care