Sambata, 23 septembrie, presedintele UDMR, Markó BÊla, a declarat ca "avem nevoie de o autonomie teritoriala care sa ne permita sa decidem noi in problemele ce privesc bugetul si care sa permita ca limba maghiara sa devina limba regionala oficiala". Recentele interventii ale conducatorilor UDMR au parut sa retrezeasca in spatiul public autohton temerile colective ce au dominat debutul dezvoltarii con­sti­tu­tionalismului in Romania. De la invocarea enclavizarii pana la riscul secesiunii, maniera de a reactiona a autoritatilor de Bucuresti si a partidelor politice a fost una emotionala. De cealalta parte, minoritatea maghiara, marcata de sciziunea dintre Uniunea Civica Maghiara si UDMR, pare incapabila sa elaboreze un proiect institutional care sa nu fie colorat etnic in mod partizan. Ceea ce se confrunta sunt patimile nationale, iar nu viziunile elaborate, aplicate prospectiv Ro­ma­niei. Blocajul de discurs reflecta o absenta a dialogului cu traditie postrevolutionara: manifestarile organizate de comunitatea secuilor nu au facut decat sa accentueze sentimentul ca orice analiza critica a regimului descentralizarii si autonomiei locale se intalneste, fatal, cu nostalgiile pentru scaunele secuiesti sau pentru "Regiunea Autonoma Maghiara" de la 1952. Fragilitatea constructiei intelectuale este numitorul comun al tuturor partidelor parlamentare actuale, indiferent de suportul lor etnic. Alternativa poate fi imaginata doar in termenii unei raportari lucide si lipsite de pasiune la modalitatile pe care dreptul public si Constitutia le ofera, in vederea atingerii unui obiectiv fundamental: nasterea unui cadru de guvernare local eficient si apropiat de comunitatile pe care le serveste. Constitutie, autonomie locala si diversitate Constitutia in vigoare a Romaniei este departe de a fi fost instrumentul ideal pentru nasterea unui model romanesc de administrare locala: cu