Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI: China poate amortiza impactul unei eventuale crize globale, declanşate de Europa şi SUA

Publicat in Romania Libera, joi 13 octombrie 2011 ·

China are capacitatea de a-şi apăra economia de riscurile globale, iar Beijingul poate lua măsuri care să amortizeze impactul unei eventuale crize globale declanşate de turbulenţele din Europa şi de frânarea creşterii economice a Statelor Unite, a declarat joi un oficial FMI, citat de Reuters şi preluat de Mediafax.

Directorul Departamentului Asia Pacific al Fondului Monetar Internaţional, Anoop Singh, a sugerat de asemenea că China şi alte economii care depind de exporturi au responsabilitatea de a reechilibra economia globală prin consolidarea surselor interne de creştere.

El a arătat că guvernul chinez "are puterea să reacţioneze", dacă riscurile care ameninţă economia globală se vor materializa.

"Este important de observat că chiar şi reacţia Chinei ar putea amortiza şocul numai parţial. Nu ar putea amortiza integral şocul", a spus Singh într-o conferinţă.

Singh a prezentat joi perspectiva economică a FMI pentru regiunea Asia-Pacific, avertizând că riscurile pe termen scurt care ameninţă economiile asiatice sunt în creştere. Potrivit Fondului, guvernele trebuie să fie pregătite să reacţioneze rapid.

"China ar fi mai afectată pe canalele comerciale decât pe cele financiare. Asta este clar, deoarece China depinde în mare măsură de cererea externă. A venit timpul ca atât China, cât şi alte ţări din Asia care se bazează pe exporturi, să ia măsuri pentru construirea unor motoare interne de creştere", a afirmat oficialul FMI.

Raportul FMI subliniază de asemenea posibilitatea unor retrageri de capital din regiune, afirmând că investitorii străini din ţările occidentale ar putea ieşi de pe poziţiile construite pe pieţele asiatice din 2009, din cauza problemelor din "lumea dezvoltată".

China are capacitatea de a-şi apăra economia de riscurile globale, iar Beijingul poate lua măsuri care să amortizeze impactul unei eventuale crize gl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 57 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 44 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 24 minute
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

METEO. Încep căldurile: temperaturi peste cele obișnuite în toată luna iunie

HotNews acum o ora
​Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Statie meteoFoto: Sichim Sergiu-doru, Dreamstime.com Regimul pluviometric va fi

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni, potrivit medicilor din Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters. Israelu

Premieră în România: Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant

Ziare.com acum 26 minute
O echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetr

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Mediafax acum o ora
Iunie aduce temperaturi ridicate şi ploi rare în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 11 minute
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Kim Jong Un a supervizat testul unui sistem lansator multiplu de rachete. „O ocazie de a demonstra clar consecinţele cu care se vor confrunta rivalii noştri”

Ziare.com acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile test ale unui sistem lansator multiplu de rachete. Imaginile îl arată pe Kim Jong Un, îmbrăcat într-o jachetă de piele maro şi flancat de generalii săi, zâmbind în faţa a ceea ce pare a fi lansa

Piloţii de bombardiere ruseşti fac exerciţii cu omologii din Belarus / Antrenamentul vizează ”utilizarea practică a armelor de aviaţie împotriva unor ţinte specificate”

News.ro acum o ora
Echipajele principalelor avioane de vânătoare-bombardament ale Rusiei efectuează exerciţii aeriene cu omologii lor din Belarus, transmite Reuters. Exerciţiile din 27-31 mai implică echipaje ale avioanelor de luptă multirol Su-30SM ale Rusiei, ale bo

Vremea

București
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

22°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°