Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ştie şi nu spune miliardarul Warren Buffett, oracolul din Omaha

Publicat in Capital, luni 8 august 2011 ·

Miliardarul Warren Buffett a achiziţionat prin intermediul fondului său acţiuni cotate la Bursă de peste 3,6 miliarde de dolari în perioada aprilie-iunie 2011 în cea mai amplă mişcare trimestrială de acest tip din ultimii trei ani. Valoarea celor mai importante trei titluri deţinute de Berkshire Hathaway a scăzut cu 1,6 miliarde de dolari doar în ultimele şapte zile.

Unul dintre cele mai mari fonduri din lume, Berkshire Hathaway, administrat de miliardarul Warren Buffett a desfăşurat în perioada aprilie-iunie 2011 cea mai amplă campanie de achiziţie de acţiuni listate la Bursă din ultimii trei ani. Fondul a cumpărat titluri de 3,62 miliarde de euro în cea mai amplă mişcare trimestrială din 2008 până în present. Este pentru prima dată în ultimii trei ani cînd Buffett cumpără într-un trimestru mai multe acţiuni decât obligaţiuni. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în 2008, la puâin timp după prăbuşirea Lehman Brothers.

Mişcarea miliardarul pare una lispită de inspiraţie în condiţiile în care, în present, bursele lumii experimentează una dintre cele mai importante scăderi din ultima vreme. Buffett, supranumit şi oracolul din Omaha, este recunoscut însă pentru deciziile sale considerate extrvagante care i-au adus însă câştiguri importante în timp. În ultima săptămână, valoarea celor mai importnate trei titluri bursiere din portofoliul Berkshire Hathaway a scăzut cu peste 1,6 miliarde de dolari.

Chiar astăzi, fondul administrat de Buffet a anunţat că a făcut o ofertă de 3,25 miliarde de dolari pentru titluri ale Transatlantic Holdings, companie ale cărei titluri scad de zece zile consecutive.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 58 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 58 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 20 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 41 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°