Solomon Marcus rememorează vremurile studenţiei, când se îndrăgostea de muzica lui Beethoven, fredona luni la rând uvertura din „Bărbierul din Sevilla“ şi îl asculta pe George Enescu repetând la Ateneu.
Profesorul Solomon Marcus (88 de ani), cu mersul încet, dar hotărât, deschide uşa cabinetului de matematică de la Academia Română şi ne invită să intrăm. Ne previne că nu este un fin cunoscător al Festivalului „George Enescu“ şi că facem acest interviu „pe răspunderea dumneavoastră“. Profesor emerit de matematică, filosof şi unul dintre cei mai mari gânditori din România, Solomon Marcus explică amănunţit legătura dintre aritmetică şi muzica clasică, mărturisind că, din analfabet muzical, a reuşit să se apropie de această artă datorită pasiunii sale: matematica.
Sunteţi doctor docent în matematică. Cum înţelege un matematician muzica clasică?
Am fost în relaţii cordiale cu mulţi dintre muzicienii noştri de elită – Aurel Stroe, Ştefan Niculescu, Anatol Vieru etc. –, însă muzica lor nu m-a pasionat. Pot să înţeleg asta deoarece eu, până la 20 de ani, am fost un analfabet muzical. Am avut ghinionul unei educaţii muzicale ratate în şcoală. Însă, din momentul în care am devenit matematician şi am aflat în mod natural că izvoarele muzicii occidentale sunt la vechii greci, în special la Pitagora, lucrul acesta m-a pasionat şi am mers pe urmele acestui fenomen. M-am apropiat de muzică din afara ei şi, totuşi, cumva dinăuntru, pentru că la Pitagora se află explicaţia, istoria, rădăcinile sistemului muzical european. Scala muzicală, portativul, numerele 1, 2, 3 şi 4 – asta e filosofia lui Pitagora. Dintr-odată, am descoperit proporţiile care plac auzului nostru: 1 pe 2 – octava, 2 pe 3 – quinta, 2 pe 4 – quarta. Apoi am urmărit cursul muzicii de-a lungul întregii istorii. În aceeaşi perioadă, în anii ’60, au apărut computerele şi era informaticii. Atun