Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sex de renume internaţional

Publicat in Jurnalul, luni 18 august 2008 ·

Dacă în România, statul cenzura publicarea subiectelor de­licate din sînul familiei regale, presa mondială relata în amă­nun­ţime năzbîtiile Regelui.

Dacă în România, statul cenzura publicarea subiectelor de­licate din sînul familiei regale, presa mondială relata în amă­nun­ţime năzbîtiile Regelui.

Puţine perso­nalităţi ale is­­toriei ro­mâ­­nilor au a­vut parte de atîta publicitate în presa mondială. Întocmai ca Nicolae Ceau­şescu, Carol al II-lea a suscitat în permanenţă atenţia marilor săptămînale internaţionale. Nu pe teme politice, ci de alcov. În ceea ce-l priveşte pe fostul suveran, mare căutare aveau subiectele de senzaţie, pe care le-a furnizat pînă la bă­trî­neţe. Aventurile amo­roase, plimbările la volanul bolidului Rolls şi abdicările de la tronul României făceau în străinătate deliciul a mi­lioane de cititori. În viaţa personală, Carol a fost un fel de Nicu Ceau­şescu, greu de înfrî­nat de etichetă şi rigori. Titlul neoficial de "playboy al Româ­niei" nu l-a deranjat pe nă­bădăiosul prinţ. Dimpo­trivă, îl măgulea.

CĂSĂTORIE CU SCAN­­­­­­­­DAL. Primul scandal amoros relatat pe larg în afara ţării a fost căsătoria prinţului cu o veche amică, Ioana Maria Valentina Lambrino, zisă Zizi. O cunoştea de patru ani, cînd se împrie­teniseră la una dintre sindrofiile date de Alexandru Marghiloman. Au devenit buni prieteni, obişnuind să se plimbe cu luxosul Rolls al prinţului, să joace bridge, să asculte lecţii de istorie şi să frecventeze aceleaşi se­rate muzicale. Fascinată de Ca­rol şi interesată să intre în fa­milia regală, Zizi a presat pentru a oficializa rela­ţia. În 1917, Ion Gheorghe Duca, po­li­­tician liberal şi apropiat al fa­miliei Lambrino, a desco­pe­rit în ca­mera tinerei por­tre­­tele moş­te­­nitorului ofici­al la tron. Cam în aceeaşi pe­rioadă, apar zvonuri de­spre povestea de dragoste din­tre Carol şi Z

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 42 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 42 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum o ora
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°