Efectul oricărei minuni în piaţa românească continuă să fie de scurtă durată. Listări ca Transelectrica, Transgaz, Erste au venit cu zgomot mare, anunţând schimbări majore în mentalitatea investitorilor şi în strategia de dezvoltare bursieră. Luna de miere s-a consumat, revenindu-se la aceeaşi apatie din anii precedenţi. O situaţie interesantă pentru investitori (pentru cei care au de gând să păstreze acţiunile pe o perioadă mai lungă de un an) o oferă evoluţ
Efectul oricărei minuni în piaţa românească continuă să fie de scurtă durată. Listări ca Transelectrica, Transgaz, Erste au venit cu zgomot mare, anunţând schimbări majore în mentalitatea investitorilor şi în strategia de dezvoltare bursieră.
Luna de miere s-a consumat, revenindu-se la aceeaşi apatie din anii precedenţi. O situaţie interesantă pentru investitori (pentru cei care au de gând să păstreze acţiunile pe o perioadă mai lungă de un an) o oferă evoluţia acţiunii Transelectrica, TEL. Ea demonstrează, încă o dată, un fapt binecunoscut de oricine priveşte bursa ca având două sensuri, nu unul: orice investiţie la bursă trebuie revizuită şi „aerisită“ la intervale de timp mai scurte, ca de exemplu, la şase luni. Din august 2006, când gândurile au fost atât de inocente şi pline de speranţă, lucrurile s-au schimbat dramatic. Acum, cei care au cumpărat în primele zile după listare, au banii blocaţi, un câştig infim şi speranţa că, într-o bună zi...
Graficul zilnic alăturat prezintă TEL împreună cu un indicator simplu, Comodity Channel Index, CCI, de 50 de zile. La bursă nu există nimic perfect, ci optim, iar criteriile pentru a defini nivelele de „optim“ sunt personale. Analiza tehnică vine, însă, şi elimină din subiectivism. Un prim exemplu este linia de trend ascendent LTA trasată prin 1 şi 2. În iulie 2007, preţul a trecut sub ace