Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii SAJ resping proiectul de reorganizare a instituţiei

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 30 august 2013 ·

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea nu sunt de acord cu desfiinţarea instituţiei, aşa cum a propus de Ministerul Sănătăţii (MS). În opinia lor, populaţia va avea de suferit, deoarece nu va mai primi un act medical de calitate şi în timp util. „Sindicatul Liber Ambulanţa Vrancea nu este de acord cu propunerea de reorganizare propusă de Ministerul Sănătăţii a serviciilor de ambulanţă din ţară pe regiuni, deoarece aceasta ar distruge un sistem pe care noi îl considerăm foarte bun. Bineînţeles, care se poate îmbunătăţi în continuare în forma actuală, fără a necesita noi cheltuieli de organizare şi funcţionare. Considerăm că prin noua reorganizare, cetăţeanul de rând, care va solicita ajutorul serviciului nostru, nu va beneficia de un act medical de calitate în timp util, din cauza distanţei de coordonare între centrul regional şi pacient. Aşteptăm ca Ministerul Sănătăţii să publice pe lângă acest proiect şi planul de măsuri privind protecţia socială a personalului, membri de sindicat, care vor fi disponibilizaţi în urma acestei reorganizări. În concluzie, credem că autorităţile publice ar trebui să încerce să ne menţină cât mai aproape şi să nu ne trimită la Constanţa, având în vedere că unitatea noastră face parte din unităţile strategice de interes naţional”, ne-a declarat Stan Irimia, liderul de sindicat al SAJ.

De asemenea, reprezentanţii SAJ au transmis MS şi o serie de propuneri referitoare la proiectul de reorganizare. Aceştia au sugerat ca serviciile de ambulanţă judeţene să îşi păstreze personalitatea juridică, să se păstreze structura de personal, iar în judeţele în care spitalele sunt sub subordinea MS, personalul TESA să fie redistribuit fără concurs la aceste unităţi sanitare. În cazul în care nu se doreşte păstrarea personalităţii juridice a serviciilor de ambulanţă, reprezentanţii SAJ au propus ca „compartimentele exi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 8 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°