Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fragmente din ieslea în care s-ar fi născut Iisus, expuse într-o biserică din Chicago

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Mici fragmente despre care se spune că provin din ieslea în care s-ar fi născut Iisus, printre care vălul Fecioarei Maria şi un fir din mantaua lui Iosif, vor fi expuse în biserica romano-catolică din Chicago, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la înfiinţarea acesteia, conform reuters.com.

Obiectele, făcute publice de Vatican în 1972, au fost oferite în dar bisericii din Chicago, iar expunerea lor, care va avea loc duminică, are o semnificaţie aparte, momentul fiind asociat Crăciunului.

Reverendul Jeremiah J. Boland, administratorul bisercii, spune că nu este interesat de testarea cu carbon a obiectelor respective pentru a determina cu exactitate dacă acestea provin de la începuturile Erei Creştine.

"Vaticanul are propria modalitate de a determina originalitatea acestor fragmente. Eu sunt mult mai intreresat de ele din punct de vedere al obiectelor de cult", a spus reverendul. Acesta a subliniat că, din punctul său de vedere, relicvele din iesle sunt "cu atât mai autentice cu cât au fost aduse în secolul V de pe Pământul Sfânt al Vaticanului".

"Sunt persoane care ar putea contesta originalitatea relicvelor aparţinând Mariei şi lui Iosif, însă, de-a lungul secolelor, numeroase obiecte au fost venerate numai pe baza credinţei şi fără vreun temei ştiinţific", a spus Jeremiah J. Boland.

Biserica Sfintei Familii, construită în perioada 1857 - 1860, este a doua cea mai veche biserică din Chicago şi una dintre cele cinci clădiri care au rezistat marelui incendiu din 1871.

Fragmentele din ieslea naşterii lui Iisus vor fi expuse într-un relicvariu din cristal, acelaşi care este folosit şi pentru păstrarea moaştelor.

Slujba care va celebra transferul şi expunerea relicvelor va avea loc dumincă dimineaţă, urmând ca fragmentele să fie expuse pe parcusul întregii după-amieze.

Expoziţia va cuprinde şi alte fragmente de iesle aduse din Ken

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 30 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 45 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°