Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Megaparc de agrement în Poiana Braşov, pe banii Uniunii Europene

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

Un centru de agrement ultramodern va fi gata în decembrie 2014 în Poiana Braşov. Proiectul a primit finanţare europeană pe baza unui studiu ce arată că acesta va creşte numărul turiştilor cu 20%.

Centrul va fi amplasat la poalele pârtiei de schi Bradu, în spatele complexului Capra Neagră, şi va dispune atât de spaţii închise, cât şi de amenajări exterioare. Clădirea va fi construită pe un teren de 15.000 de metri pătraţi, iar în aer liber vor fi zone amenajate pe aproape 13.000 de metri pătraţi. Investiţia se ridică la 10 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene.

Lucrările la noul centru au început recent, iar întreaga investiţie va fi gata, cel mai târziu în decembrie 2014. „I-am atras atenţia constructorului că trebuie să menţină acelaşi ritm de lucru astfel încât, cel târziu la deschiderea sezonului de iarnă 2014-2015, acest obiectiv să fie funcţional“, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.

Finanţarea a fost acordată după ce un studiu de piaţă, realizat de specialişti angajaţi de Primăria din Braşov, a arătat că, în cinci ani, un astfel de centru de distracţie ar creşte numărul turiştilor cu 20%. Specialiştii estimează că aproximativ 65.000 de turişti vor trece pragul noului centru în primul an, la care se adaugă încă 63.000 de braşoveni.

În plus, în Poiana Braşov nu există posibilităţi de distracţie pe timp de vară, iar edilii vor ca staţiunea să fie plină tot timpul anului.

Pereţi de căţărare şi sală de minigolf

Centrul de agrement va dispune de un club de bowling cu o capacitate de 180 de persoane, cu opt piste profesionale, dar şi cu mese de biliard. În incintă va mai fi amenajată şi o sală de căţărare de 250 de metri pătraţi. Pereţii vor avea trei tipuri de dificultate, iar zece persoane vor putea să escaledeze simultan. Tot în interior va exista şi o sală de minigolf cu nouă module şi cu o capacita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 13 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 11 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 10 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 6 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 7 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°