Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea notelor din ultimii ani, o problemă a învăţământului universitar din Germania

Publicat in Adevarul, duminică 23 decembrie 2012 ·

Un raport publicat luna trecută de către Consiliul German de Ştiinţă şi Ştiinţe Umaniste, în privinţa practicilor de evaluarea din universităţile ţării, a atras atenţia asupra acestor tendinţelor de umflare a notelor studenţilor, în condiţiile în care 80% dintre absolvenţi au primit numai calificative de top.

Creşterea abruptă a numărului absolvenţilor germani care termină facultatea cu note foarte mari, în ultimii ani, a devenit o problemă stringentă în lumea academică din Germania, notează cei de la universitynews.com.

Atunci când 80% din absolvenţi termină cu unul dintre cele două calificative de top, încep să se pună întrebări, în condiţiile în care, în 2001, procentul a fost de 70%.

Un raport publicat luna trecută de către Consiliul German de Ştiinţă şi Ştiinţe Umaniste, în privinţa practicilor de notare din universităţile ţării, a atras atenţia asupra acestor tendinţe îngrijorătoare.

Wolfgang Marquardt, şeful Consiliului care a realizat raportul, a tratat subiectul cu eleganţă în descrierea situaţiei la nivel local. „Notele pe care elevii primesc în prezent nu spun aproape nimic semnificativ cu privire la realizările lor reale”, a spus el.

Prea mulţi au note foarte bune

Statisticile care reies din raport fac mai uşor de înţeles unde bate Marquardt. Ce înseamnă a avea un calificativ de „foarte bine” sau „bine” în Artă şi Istoria Artei, când ai aceleaşi note cu 96% din toţi candidaţii? De asemenea, pentru ştiinţele sociale, 89% dintre studenţi termină cu note de top.

Dreptul şi medicina sunt singurele două discipline în care majoritatea au calificative doar „satisfăcătoare", iar pentru toate celelalte discipline „adecvat” a devenit rapid noul eşec.

Un optimist ar putea aprecia performanţele în creştere, motiv pentru care multe universităţi particulare au luat apărarea studenţilor. Alţii sunt mai sceptici, mai select

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 29 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 31 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°