Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv | În tentativa de a ieşi basma curată după accidentul din 2008, Nistorescu sare la gâtul poliţiştilor

Publicat in Libertatea, marți 25 ianuarie 2011 ·

Ancheta în cazul accidentului produs în decembrie 2008 de ziaristul Cornel Nistorescu, în urma căruia doi motociclişti au fost grav răniţi, a luat o întorsătură ciudată. Jurnalistul îi acuză pe poliţiştii de la Rutieră că nu ar fi făcut cum trebuie primele cercetări.

Cornel Nistorescu nu vrea cu nici un chip să-şi recunoască vina gravului accident pe care, acum mai bine de doi ani, l-a produs pe bulevardul Lascăr Catargiu din Capitală, atunci când s-a urcat cu jeepul pe un scuar pietonal. Jurnalistul, care a ignorat cele mai elementare reguli de circulaţie, s-a folosit chiar de un martor, dovedit a fi mincinos, “cules” dintr- un supermarket la mai bine de un an de la accident.

“Mai mult, Nistorescu susţine acum, după doi ani, că poziţia maşinii sale nu era cea trecută la dosar. Spune că poliţiştii de la Circulaţie nu şi-au făcut treaba cum trebuie şi că nu au prins în ancheta lor toate elementele accidentului. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, ziaristul şi-a amintit că a mai văzut cineva evenimentul rutier: soţia martorului adus după un an de la accident... Între timp, vor fi reaudiate trei persoane, din cauza unor vicii de procedură”, ne-au declarat surse apropiate anchetei.

Libertatea v-a prezentat, în martie anul trecut, modalităţile prin care Nistorescu vrea să scape de acuzaţii

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu

Gandul acum 21 minute
Gândul vă prezintă în exclusivitate filmul bătăii din Parlamentul României, în care au fost implicați, marți dimineață, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Știre în curs de actualizare

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 33 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 40 minute
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni închisoare în Italia pentru jaf, prins pe Aeroportul Craiova

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni de închisoare în Italia pentru jaf, a fost prins pe aeroportul din Craiova.

Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european

Ziua News acum o ora
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°