Traian Băsescu a transformat sâmbătă o întâlnire a preşedintelui în funcţie cu fermierii din zona Sânnicolau Mare într-o lansare în cursa pentru un nou mandat la Cotroceni. "Modelul" a fost folosit de fostul premier Adrian Năstase, care în 2004 şi-a anunţat candidatura la Preşedinţie de la Mălini - Suceava.
Agenda preşedintelui Traian Băsescu pentru ziua de sâmbătă a cuprins o deplasare în judeţul Timiş, unde urma să se întâlnească cu reprezentanţii administraţiei locale şi ai mediului de afaceri, dar şi cu fermierii din zona de vest a ţării. Ultima întâlnire, programată pentru ora 14:00 la Sânnicolau Mare, a constituit contextul în care preşedintele în funcţie a dat un "da" clar întrebării persistent adresate în ultima perioadă: "Va candida sau nu pentru un nou mandat?".
Sugestia de a-şi anunţa candidatura chiar acolo şi chiar în acel moment a fost făcută de un membru PD-L, fost consilier local, care se afla în mulţime. În replică la cererea acestuia, Băsescu a făcut anunţul oficial: "Multă lume îmi pune întrebări şi ştiu că şi dumneavoastră aveţi întrebări. Probabil una dintre ele este dacă voi candida. Vă spun că da, voi candida". După care chiar el a comentat că nu se aştepta să îşi anunţe candidatura la Sânnicolau Mare. "Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut acest lucru în mijlocul unor oameni ca dumneavoastră. Acum ştiu că este decizia corectă", a spus Băsescu, citat de Mediafax.
El a susţinut însă că nu poate spune încă din partea cărui partid va candida la alegerile prezidenţiale, afirmând că rămâne de văzut dacă se va găsi un partid care să îşi asume candidatura sa. După anunţul candidaturii, preşedintele a primit cadou de la edilii locali stema oraşului Sânnicolau Mare, cu imaginea Sfântului