Materiale dintre cele mai neobişnuite au fost folosite de artiştii care au vrut să inoveze prin creaţiile lor. O tendinţă a zilelor noastre pot fi chiar coloratele aripi de fluturi. Artistul rus Vadim Zaritsky le-a găsit deja întrebuinţare în lucrările sale, pe care le puteţi vedea în galeria foto.
Rusul nu este primul artist care a valorificat frumuseţea graţioaselor insecte. Diferenţa importantă însă este că cel dintâi îşi creează tablourile din aripi ale fluturilor morţi, pe când Damien Hirst, artist şi colecţionar de artă din Marea Britanie, a folosit 9.000 de fluturi vii pentru o expoziţie mai amplă pe care a realizat-o în aprilie 2012.
Vadim Zaritsky ne asigură însă că aripile de pe tablourile sale provin numai de la colecţionari care i le-au donat sau sunt găsiţi de el însuşi pe drumul spre oraşul Lipetsk din Rusia, unde locuieşte. „Dacă aripile sunt deteriorate sau şterse, specialiştii le dau, de obice, la o parte. E păcat să le arunci, dar nici nu le poţi folosi într-un insectar“, spune artistul. Tocmai de aceea, el le încorporează în picturile sale şi-l ajută să înfăţişeze o varietate de scene.
Deşi Zaritsky şi-a părăsit locul de muncă pe care-l ocupa în poliţie, adunase, de-a lungul a cinci ani, peste 100 de lucrări realizate cu ajutorul aripilor de fluturi. Inevitabil, artisul rus a prinit critici crezând că fluturii au fost omorâţi pentru a putea fi folosiţi în lucrări.