Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokerii cred că din septembrie vor reveni şi rulajele pe bursă

Publicat in Ziarul Financiar, joi 23 august 2012 ·

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze evoluţia burselor internaţionale şi a scăzut cu 0,25%, într-o piaţă apatică şi în care tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea şi OMV Petrom au ridicat rulajul la aproape 30 milioane lei.

Majoritatea acţiunilor au înregistrat variaţii foarte uşoare în prima parte a zilei. Astfel, piaţa a deschis pe roşu şi la mijlocul zilei a trecut pentru scurt timp pe verde. Punctul minim a fost atins cu puţin înainte de închidere, când indicele general BET-C era cu 0,51% sub nivelul de marţi.

"Piaţa prezintă uşoare corecţii pe fondul unor marcări de profit, optimismul fiind uşor temperat de evoluţiile negative pe pieţele internaţionale. Volumele încă se situează la niveluri estivale, însă mă aştept la o uşoară îmbunătăţire din luna următoare", a declarat Liviu Avram, şeful departa­mentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 29,9 milioane lei (6,6 milioane euro), valoare cu 44% peste rulajul de marţi, de 20,8 milioane lei (4,6 milioane euro). Lichiditatea de miercuri a fost asigurată în proporţie de 85% de acţiunile Fondului Proprietatea (14,3 milioane lei) şi titlurile OMV Petrom (11 milioane lei).

În ultima oră a şedinţei a fost realizat câte un deal cu titlurile ambelor companii. Tranzacţia negociată de la Fondul Proprietatea a vizat un pachet de 0,14% din acţiuni şi a fost realizată pentru 10,6 milioane lei. Deal-ul cu titlurile OMV Petrom a cuprins un pachet de 0,04% din acţiuni şi a fost efectuat pentru suma de 9,6 milioane lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au fost transferate la preţul de 0,53 lei, cu 0,93% sub închiderea de marţi, iar pe piaţa principală cotaţia a coborât cu 0,75%, la 0,531 lei.

Tranzacţia negociată cu acţiunile OMV Petrom a fost realizată la 0,3863 lei, preţ cu doar 0,08% peste nivelul de marţi, i

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 30 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 20 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 12 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°