Joaca de-a schimbatul administratorului special de la Fortus continua. Combinatul iesean are, de ieri, un nou administrator special. In cadrul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA), ce s-a desfasurat la sediul societatii, actionarii au hotarit sa-l demita pe Oleg Margina, reprezentantul fostului actionar majoritar al Fortus SA, MetalExportImport (MEI). In locul sau a fost numit Mugurel Raducan, reprezentantul actualului actionar majoritar - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statelor (AVAS). Pe data de 19 martie 2009, in cadrul unei AGA, Margina era schimbat pentru prima data din functie, fiind inlocuit de catre Raducan. Decizia a fost contestata in instanta, iar magistratii de la Tirgu Mures, unde se afla dosarul de insolventa a firmei Fortus, au admis cererea formulata de catre MEI, cu privire la anularea deciziilor luate in AGA din 19 martie 2009. AVAS a cerut din nou schimbarea administratorului special, pe 5 februarie 2010. Cu o noua contestatie cistigata, Margina a redevenit administrator special pina ieri, cind AVAS a luat decizia sa-l numeasca din nou pe Raducan, iar actionarii combinatului l-au votat. „In conditiile in care saptaminile trecute s-au purtat discutii la Ministerul Economiei si Comertului intre AVAS, ANAF, MEI si Casa de Insolventa Transilvania (n.r., administrator judiciar la Fortus) pentru reorganizarea, redresarea si mentinerea locurilor de munca din combinat, actiunea intreprinsa azi de AVAS, de revocare pentru a treia oara a lui Oleg Margina din functie, contureaza ideea de dezorganizare a societatii, iar MEI nu va participa la asa ceva. Am cotestat decizia de azi si vom contesta orice act care nu este in interesul societatii", a spus Alin Dragos Soare, avocatul lui Oleg Margina. Joaca de-a schimbatul administratorului special de la Fortus continua. Combinatul iesean are, de ieri, un nou administrator special. In cadrul Adunarii Ge