Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei de la Avântul Bârsana s-au simţit umiliţi de stelişti la vestiare: "Dacă le făcea Chelsea şi lor aşa?"

Publicat in Pro Sport, joi 3 octombrie 2013 ·

Teodor Ştefanca îl va ţine minte pe Mihai Costea drept jucătorul care l-a scos din fotbal, după ce l-a reaccidentat la genunchi

Marea dezamăgire a fotbaliştilor din Bârsana e că steliştii le‑au dat tricouri cu Tibi Curt, Nanu şi Ogăraru, în loc de cele noi

Toată Bârsana a stat cu ochii aţintiţi pe televizoare, la meciul Steaua – Chelsea. Parcă nu le venea să creadă jucătorilor că cei cu care se întreceau în urmă cu câteva zile jucau contra lui Chelsea. Diferenţa a fost similară cu cea dintre echipa lui Reghe şi Avântul Bârsana: 0-4. „Am fost foarte dezamăgit. Credeam că sunt mai în formă, la cum i-am simţit noi. Şi noi, şi ei am pierdut cu 4-0, dar nu se poate compara. Pentru noi ar fi un compliment, dar diferenţa dintre noi şi Steaua e mult mai mare ca cea dintre ei şi Chelsea. Ne-am bucurat când au intrat Kapetanos şi Tatu, jucători care au jucat şi cu noi”, a povestit Teodor Ştefanca.

Cel mai experimentat jucător al Bârsanei, Cosmin Mărincean, n-a fost însă mirat de scorul din Champions League: „Eu mă aşteptam la un asemenea scor. Asta e valoarea noastră, în comparaţie cu englezii. Champions League e un alt nivel. Nu putem spune în schimb că Steaua a fost Bârsana pentru Chelsea. Diferenţa nu e aşa mare. La noi e amatorism. După meciul cu Steaua ne-am reluat viaţa. Ne întâlnim în continuare doar la meciuri”.

Bucurie şi tristeţe la ultimul meci

Pentru Teodor Ştefanca, meciul cu Steaua a fost ultimul. În minutul 20 al partidei din Cupă, Mihai Costea l-a faultat la genunchiul la care mai suferise două accidentări. Doctorii l-au anunţat că nu mai poate juca. „A venit imediat să-şi ceară scuze. Nu a fost vina lui. Eu aveam un ligament schimbat şi o operaţie de menisc, la acel genunchi. De aceea mi-a cedat. Sunt trist că s-a întâmplat chiar la meciul cu Steaua, dar şi bucuros că am putut să evoluez într-un astfel de meci”, a poves

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 42 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 20 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°