Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De luna viitoare, 225 de clase „zero” vor funcţiona în 95 de şcoli din judeţ

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 27 august 2012 ·

Mobilierul pentru şcolarii de 6 ani a şi ajuns în şcolile braşovene, în proporţie de 50 la sută. Este nou-nouţ, a fost special gândit pentru copiii de 6 ani şi realizat la comandă. Diferenţa rămasă de livrat va ajunge în clase pe 5 septembrie, cu 5 zile înainte de începerea anului şcolar. „Vor finaliza până în data de 10 septembrie categoric lucrările, mobilierul şcolar este primit în proporţie de 48%. Avem o comandă de 3.665 de seturi de mobilier din care a fost livrat 1.712”, a precizat Ariana Bucur, inspector şcolar.

Fiecare dintre cele 225 de clase zero va fi dotată cu truse cu forme geometrice, tablă magnetică şi litere colorate, magnetice şi ele, cu alfabetar, şabloane pentru litere şi cifre, ştampile cu litere, saltea şi mingi colorate, glob pământesc, tablă şi rigle. Inspectoratul Şcolar Braşov a organizat şi 43 de clase în regim simultan, acolo unde numărul copiilor este prea mic pentru a înfiinţa o clasă zero „În această situaţie vor funcţiona în regim de învăţământ simultan, în mod deosebit în mediul rural, dar sunt şi câteva situaţii, la secţiile minorităţilor. Acolo, practic, se adună copiii, şi vor învăţa în paralel cu copii claselor I”, a specificat şefa ISJ.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că nici în ceea ce priveşte cadrele didactice pentru aceste clase pregătitoare nu ar fi probleme serioase. „În acest moment, sunt încadrate 141 de cadre didactice titulare, diferenţa până la 225 de posturi urmând să fie acoperită de colegi care participă la mişcările de mobilitate care se desfăşoară acum, în timp ce un număr de 48 de suplinitori care au susţinut concursul din 2012 aşteaptă repartiţiile din 30-31 august”, a declarat inspectorul şcolar. Mobilierul pentru şcolarii de 6 ani a şi ajuns în şcolile braşovene, în proporţie de 50 la sută. Este nou-nouţ, a fost special gândit pentru copiii de 6 ani şi realizat la comandă. Diferen

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°