Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vine toamna la Cluj: temperaturi scăzute, ploi şi vânt

Publicat in Adevarul, duminică 7 octombrie 2012 ·

Meteorologii au avertizat că de duminică noapte până marţi dimineaţă temperaturile vor scădea de la 22-24 de grade Celsius la 15-17 grade Celsius în toată ţara, va ploua slab şi va bate vântul.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de luni, ora 2.00 şi până marţi, ora 8.00, temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile, vremea devenind rece pentru această perioadă din an. Totodată, vântul se va intensifica treptat, depăşind la rafală 50 - 60 de kilometri pe oră, iar în zona montană va ajunge la 80 de kilometri pe oră. La munte, la altitudini de peste 1.800 de metri vor fi precipitaţii mixte, arată ANM în informarea transmisă duminică.

Vremea în Transilvania

În Transilvania, temperatura va scădea din 7 până în 9 octombrie de la 21 de grade Celsius la 15 grade. Va urma o uşoară încălzire între 11 şi 15 octombrie, cu maxime de circa 18 grade şi minime nocturne în medie de 6 grade Celsius. Va ploua local, iar probabilitatea pentru averse pe arii extinse va fi mai mare în 7, 8 şi 11 octombrie.

În Maramureş, din 7 până în 9 octombrie mediile temperaturilor maxime vor atinge aproximativ 15 grade Celsius, faţă de 27 de grade în 2 octombire. Vremea se va încălzi apoi uşor, între 11 şi 15 octombrie se vor atinge constant valori medii diurne de 18 - 19 grade Celsius, apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului, iar minimele nocturne vor fi de circa 7 - 8 grade Celsius. În intervalul 7-15 octombrie ploile se vor semnala local şi temporar.

Cum va fi în Moldova şi Munteania

În Moldova, din 7 până în 9 octombrie, temperatura va scădea de la 22-24 de grade Celsius la 16 grade Celsius. Vremea se va încălzi apoi uşor, astfel încât în intervalul 10-15 octombrie temperaturile vor atinge, în medie, aproximativ 18 - 19 grade Celsius ziua şi 8 grade Celsius noaptea, un regim termic care se va a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 8 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 7 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 9 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 9 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 10 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 12 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 11 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°