Steaua a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru meciul cu Ajax, programat joi (ora 20.00, Digi Sport 1 și Dolce Sport), în manșa I din „16-imile” Ligii Europa. Sursa: REUTERS
În ultimul amical din Antalya, „roș-albaștrii” au remizat sâmbătă, scor 1-1, cu FK Jablonec (Cehia). Elevii lui Laurențiu Reghecampf au deschis scorul în minutul 70, prin Gabriel Iancu (aflat la primul său gol pentru Steaua), iar cehii au egalat patru minute mai târziu, prin Pazler, după o gafă a lui Chiricheș.
Bilanțul amicalelor jucate de Steaua în această iarnă cuprinde 2 victorii, 3 egaluri și 5 înfrângeri. „Cred că suntem pregătiți pentru meciul cu Ajax. Am făcut greșeli copilărești și cu Jablonec, dar sunt sigur că, la Amsterdam, astfel de gafe n-or să mai apară. Jucătorii vor fi mult mai concentrați”, a spus antrenorul Laurențiu Reghecampf, la Digi Sport. În ulti mul meci susținut înaintea duelului cu Steaua, Ajax a remizat (1-1), ieri, acasă, cu Roda Kerkrade.