Premierul Victor Ponta a plecat de la Guvern, amânând astfel şedinţa săptămânală a executivului, pentru a merge la şediul PNL, la o întâlnire cu Crin Antonescu. Discuţiile au durat în jur de 25 de minute. Printre cei care au participat nu s-au întors la Palatul Victoria decât Mircea Duşa şi Gabriel Oprea.
Potrivit unor surse, premierul a plecat alături de Daniel Chiţoiu la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Băsescu. Cei doi s-au întors după proape jumătate de oră la Palatul Victoria, unde şedinţa de guvern va începe cu peste patru ore întârziere faţă de cum era programată iniţial.
Premierul Ponta a spus că în urma discuţiilor şeful statului va promulga astăzi legea bugetului, iar acciza la carburant va fi amânată până la 1 martie. De asemenea şeful guvernului a anunţat că ordonanţa TVR, care îi nemulţumea pe liberali, va fi adoptată, precizând că, dacă vineri nu se va întruni plenul pentru a decide conducerea interimară a Televiziunii Publice, aceasta va fi numită de Birourile permanente pentru o peroadă de două luni.
Şeful statului va susţine o declaraţie de presă la 17.15. Cu puţin timp înainte, Băsescu a promulgat legea bugerului.
Discuţii în cadru restrâns
Plecarea lui Ponta la sediul liberalilor a venit după ce premierul a stat, timp de mai bine de o oră, în biroul său de la Palatul Victoria împreună cu miniştrii liberali Daniel Chiţoiu şi Radu Stroe şi vicepremierul Gabriel Oprea, într-o discuţie informală pentru a tranşa, înainte de şedinţa oficială a Guvernului două probleme: ordonanţa TVR, căreia liberalii au primit mandat de la Antonescu să i se opună, şi golul de 470 de milioane de lei în buget pe care Comisia Europeană îl cere acoperit înainte dea accepta amânarea cu trei luni a introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină.
Discuţia în cerc restrâns a rămas însă fără rezultat, ca şi cea paralelă