Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL: Comuna Brânceni – casa şi minora căsătorită. Nunta se face de la 12 ani!

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 · ·

Tradiţiile ţigăneşti din localitatea teleormăneană sunt la fel de actuale ca acum 100 de ani. Fetele de 9 ani sunt logodite cu băieţi de aceeaşi vîrstă, iar până la 13 ani sunt deja măritate şi se pregătesc să facă copii. În fiecare dintre cele 50 de familii de ţigani din Brânceni există cel puţin o minoră căsătorită.

Niciunul dintre copii nu merge la şcoală pentru că, după datina ţigănească, alta e menirea lor pe lume. Fetiţele sunt destinate măritişului şi procreării, iar băieţii sunt cei care trebuie să se descurce pentru a-şi întreţine familiile formate la vârsta adolescenţei. Căsătoriile sunt antamate de părinţi, într-o primă fază prin logodnă, şi mai apoi printr-o nuntă, fără popas la starea civilă. „Eu mi-am măritat fata la 11 ani, acum doi ani. Am ales băiatul, m-am uitat să fie frumos, să fie bogat ca să aibă ce să îi dea să mănânce şi să îi placă şi ei. Am mâncat un viţel la logodnă şi am băut navete de bere şi apoi, la un an, am făcut nuntă de n-a văzut satul“, povesteşte Mădălina Radu, o ţigancă de 30 de ani care are 5 copii. Şi ea s-a măritat la 12 ani şi a avut primul copil la 14 ani, aşa că, acum, la 30 de ani aşteaptă nepoţi.

Comunitatea de rromi din Brânceni se pregăteşte de nuntă peste două săptămâni. Ramona R. (12 ani) se va căsători cu Ionuţ (14 ani), un băiat din Scrioaştea. Părinţii i-au găsit alesul, iar fata spune că şi ea l-a plăcut, deşi nu l-a văzut decât de patru ori.

Roxana Mădălina R. are 9 ani şi s-a logodit recent cu unul din băieţii Cameliei Radu, soacra Lenuţei, fetiţa de 12 ani care a născut recent la Alexandria. „La anu facem nuntă!“, a decretat deja soacra.

Protecţia Copilului nu poate interveni

Primarul comunei Brânceni, Dumitru Neagu, spune că nu are ce să facă şi că, atâta vreme cât ţiganii sunt paşnici şi nu deranjează pe nimeni, nu e treaba autorităţilor să intervină. „Ei sunt nomazi, au fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 27 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°