Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREMIERA - Teatrul Municipal pregateste un spectacol de revista care sa ii surprinda pe baimareni (VIDEO)

Publicat in eMaramures, marți 30 octombrie 2012 ·

Vezi

Sectia Revista „Mihai Maximilian” a Teatrului Municipal din Baia Mare revine in atentia publicului cu un nou spectacol care va avea premiera vineri, 2 noiembrie, la ora 19.30. „Bibici si mitici” va fi jucat in cadrul minifestivalului de teatru de revista care urmeaza sa aiba loc in aceasta saptamana, in Baia Mare si care va reuni pe scena un numar mare de artisti consacrati.

Spectacolul, care marcheaza o noua etapa in evolutia teatrului baimarean, s-a vrut de la bun inceput unul de amploare, iar pentru asta conducerea a adus in echipa doi dintre cei mai buni oameni din domeniu: Marcela Timiras, regizor si coregraf si, totodata, sefa sectiei de revista de la Ploiesti, si Ovidiu Pascal, scenograf in cadrul aceluiasi teatru.

„Este un lucru extraordinar de bun pentru orasul orasul nostru ca revista sa existe aici, si pentru asta eu m-am gandit ca e important sa cooptam in realizarea acestui spectacol, care va redeschide sectia de revista, una dintre cele mai bune, daca nu cea mai buna echipa de gen din tara ”, a aratat Claudiu Pintican, directorul Teatrului Municipal.

Munca depusa de membrii sectiei revista a teatrului a fost una intensa, tinand seama si de perioada scurta pe care au avut-o la dispozitie in punerea in scena a spectacolului. Pana la premiera, show-ul ramane invaluit in mister, dorinta echipei fiind de a-i surprinde cu totul pe spectatori.

„Dorinta asta de reinfiintare m-a facut sa vin, sa ma implic intr-o munca ingrozitoare. Nu vreau sa va spun cat de greau a fost! Trupa de revista nu poate exista fara balet. Este o frumusete cand in scena apar acele balerine care vin cu fiecare moment, cu fiecare stil de dans si bucura ochiul spectacorului. Vine dupa aceea muzica, solistii, din acesti solisti vor deveni vedete, orchestra care incanta. Dar, pentru mine, ca regizor si coregraf, conteaza foarte mul

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°