Intre artistii Iasului sunt unii, cu totul remarcabili, despre care nu am apucat inca sa va povestesc. Dintr-un laborator critic improvizat, am ales cateva crochiuri portretistice, in intentia de a oferi o imagine - pe cat posibil fidela - a celor evocati. Selectia de fata, ultima in acest context, retine trei dintre numele importante ale plasticii autohtone: Dan Hatmanu, Liviu Suhar si Jeno Bartos. Un maestru al disimularilor Dan Hatmanu (n. 1926) are, ca si Corneliu Baba, viciul portretului", insa nu refuza experimentul, indiferent de natura lui. A pictat Iasul si pe primarii acestuia, a facut portrete celorlalti, prieteni sau oficiali, s-a pictat pe sine. Experienta studiilor in strainatate, la Leningrad si Paris, i-a fost de bun augur, punandu-l in contact cu arta de buna factura si cu provocarile moderniste. Desi atasat „marii traditii" picturale europene, a fost mereu in cautarea unor formule personale si a unui stil distinct, forjat din intalnirile afective cu „spiritul" moldav. In lucrarea Printre marii maestri,dedicata celor care l-au influentat in vreun fel, se infatiseaza intr-o companie onorabila, alaturi de Dali si Picasso, aproape de Giacometti si Brancusi, vegheat atent din spate, proxim, de figurile unor Leonardo, Van Gogh si Rembrandt. Este, fara indoiala, un mod de a spune ca indrazneala, fie si ostentativa, curajul de a-ti proclama valoarea, de a te masura cu „zeii" sunt indicii ale anvergurii propriei situari. Autoportreteleparodice tradeaza cand voluptati narcisiste, supralicitand vadit stima de sine, cand intentii caricaturale, persiflante, menite a disimula ironic modestia. Pentru artist, orgoliul excedentar poate cantari mai bine chiar decat simpla repliere in proiecte cu miza locala sau provinciala. Dan Hatmanu pare a sugera celor tineri ca stilul trebuie cautat nu in noutatea lipsita de fundament, ci in constanta, efort si indemanare. Insusi