Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns Biserica să se bată cu americanii la Bârlad

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Bârlădenii au fost mobilizați să iasă la proteste contra gazelor de șist cu dangătul clopotelor de la biserici și cu predici împotriva americanilor de la compania petrolieră. Metoda a dat rezultate: s-au adunat opt mii de oameni

1 /.

Majoritatea localnicilor nu ştiu despre gazele de şist decât că îi vor lăsa fără terenurile agricole şi fără apă potabilă. Această propagandă le este oferită de membrii Grupului de Iniţiativă Socială Civică (GISC) din Bârlad, organizatorii protestului de miercuri, care a adunat opt mii de oameni.

Clopotele, trase ca la război

Miercuri a fost o hărmălaie îngrozitoare, „Băteau clopotele în toate bisericile, parcă era război. Veneau din poartă în poartă oameni să ne cheme la protest că altfel va fi de rău. Am ieşit şi eu să nu creadă că sunt împotrivă”, declară unul dintre protestatari.

„Ne-a ajutat foarte mult biserica, preoţii au spus oamenilor să iasă la proteste. Facem asta de mult timp. Biserica s-a implicat ca să apere comunitatea de acest pericol la adresa mediului”, ne spune Gabriel Sava, geologul din cadrul GISC. Protopopul Vasile Lăiu, membru al Grupului, susţine că a fost nevoie să se implice personal pentru a apăra viaţa credincioşilor. În multe biserici, preoţii nu uitau să înfiereze, la liturghie, investitorii americani.

Pr. Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, aprobă acţiunea protopopului: „Este bine că s-a implicat şi Biserica, este o problemă importantă de mediu a comunităţii”. Pe lângă clopote şi predici, în Bârlad s-a făcut risipă de afişe şi reclame stradale, şi mii de fluturaşi.

La câteva zile după marele miting- nici la grevele de la Combinatul Galaţi nu ieşeau mai mult de 3.000 de siderurgişti - oraşul încă este plin de afişe de luptă împotriva Chevron şi a gazelor de şist. Mesajele cu „Jos Chevron” sunt lipite pe m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 55 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 11 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°