Oare de ce tăcem faţă cu monstrul revizuitei Constituţii? La ce duce oare apatia noastră? Ipocrizia, eticheta falsă, escrocheria politică şi histrionismul nu sunt invenţii româneşti. O ştim nu doar de la Machiavelli, ci de la greco-romani încoace. Le mai practică şi occidentalii.
De pildă când, din raţiuni de oportunitate politică, inşi ce par a avea agende proprii, precum versatilul liberal britanic, Graham Watson, un bun prieten al puciştilor din USL, confundă, cu voce tare, un simplu trădător ca Edward Snowden, cu un prezumtiv „apărător al drepturilor civice".
Făţărnicia şi duplicitatea reprezintă una dintre cele mai grave probleme confruntând spaţiul public românesc. A pretinde că eşti altceva, a te prezenta, viclean, drept altcineva decât eşti de fapt, a-ţi aroga cu nesimţire, strident de regulă, patetic, onctuos ori, după caz, obraznic, calităţi ori merite inexistente, ori diferite de cele veritabile şi a-ţi cosmetiza trecutul marchează multe cariere politice româneşti.
Video Blog DW: Ipocrizia şi pagubele pe care le provoacă
În vest, omul politic nu se poate distanţa în genere prea mult de nucleul propriei sale personalităţi fără să trezească mefienţă, fără să ajungă la un moment dat să fie amendat de un electorat sensibil totuşi la însuşiri de felul credibilităţii, onestităţii şi autenticităţii. Cade el pradă tentaţiilor? Mai devreme sau mai târziu se va trezi prins cu mâţa-n sac şi silit să-şi dea demisia. Discursurile vechi se păstrează bine, de obicei, interzicându-le personalităţilor să-şi facă uitate prestaţiile, erorile şi gafele d’antan. Memoria suprimă perfidia.
Traseismul e, pe malul Dâmboviţei, un fenomen mai răspândit decât oriunde.
În Germania, un fost ministru de Interne social-democrat precum Otto Schily a cărat cu el o viaţă întreagă, agăţată ca o tinichea de coadă, trecutul său de fost avocat a